Căldura din multe orașe din România va fi mai scumpă, chiar și cu peste 80%. Creșterea prețurilor lor este generată de prețurile la gaze și de creșterea certificatelor de carbon, pe care centralele care livrează sistemelor de distribuție centralizată din orașe trebuie să le cumpere.
Marcel Ciolacu a declarat luni seară, după şedinţa coaliţiei, legat de scumpirea energiei, că „vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii”, astfel încât facturile populaţiei să fie „cât mai suportabile”.
Ieftinirea facturilor prin scăderea TVA-ului gigacaloriei
El a vorbit despre un TVA de 5% pentru gigacalorie. Parlamentul a votat în iunie, în unanimitate, o lege prin care se stabileşte că, din ianuarie 2022, TVA-ul pentru energia termică destinată populaţiei va fi de 5%.
„Ce este important e că vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii – ianuarie, februarie, martie -, astfel încât facturile să fie cât mai suportabile” – Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a fost întrebat de jurnalişti cât va fi TVA-ul la gigacalorie. „Să rămână 5%”, a răspuns preşedintele PSD.
Pe 29 iunie, Camera Deputaţilor a votat, în calitate de cameră decizională, o lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică, care a fost promulgată pe 12 iulie. Măsura va intra în vigoare pe 13 ianuarie 2022.