Comisia Europeană a anunțat că, începând din 2 august 2022, toți părinții din statele UE care au copii în vârstă de cel puțin 8 ani au dreptul să ceară program de muncă redus, precum și program flexibil. Totodată, Directiva Europeană prevede că fiecare părinte are dreptul la cel puțin patru luni de concediu pentru creșterea copilului, din care două luni plătite și netransferabile.
Începând cu această lună, toți părinții din România au dreptul să ceară angajatorilor, fie că sunt de stat sau privați, program de lucru redus și flexibil, potrivit unei Directive Europene care a intrat în vigoare. Singura condiție este ca vârsta copiilor să nu depășească opt ani.
Potrivit Comisiei Europene, toate statele membre sunt obligate de la începutul lunii august să aplice normele adoptate în 2019, pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori. Aceste norme stabilesc standarde minime pentru concediul de paternitate, concediul parental și pentru îngrijitori și stabilesc drepturi suplimentare, cum ar fi dreptul să solicite aranjamente flexibile de lucru, care să-i ajute pe oameni să-și dezvolte cariera și viața de familie, fără a fi nevoiți să se sacrifice.
”Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată urmărește atât creșterea și participarea femeilor pe piața muncii, cât și utilizarea concediului pentru familie și a aranjamentelor flexibile de muncă. În general, rata de ocupare a femeilor în UE este cu 10,8% mai mică decât cea a bărbaților. Mai mult decât atât, doar 68% dintre femeile cu responsabilități de îngrijire lucrează, comparativ cu 81% dintre bărbații cu aceleași îndatoriri. Directiva permite lucrătorilor concediul pentru îngrijirea rudelor care au nevoie de sprijin și, în general, înseamnă că părinții și îngrijitorii pot concilia viața profesională și cea privată”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Flexibilitate la locul de muncă
Potrivit Directivei Europene, bărbații care lucrează au dreptul la cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu de paternitate în jurul orei nașterii copilului. Concediul de paternitate trebuie compensat cel puțin la nivelul indemnizației de boală. De asemenea, fiecare părinte are dreptul la cel puțin patru luni de concediu pentru creșterea copilului, din care două luni plătite și netransferabile. Părinții pot solicita să-și ia concediul într-o formă flexibilă, fie full-time, part-time, fie pe segmente. Directiva mai prevede și faptul că toți lucrătorii care oferă îngrijire personală sau sprijin unei rude sau persoane care locuiesc în aceeași gospodărie au dreptul la cel puțin cinci zile lucrătoare de concediu pentru îngrijitori pe an. Cea mai importantă prevedere este cea pentru aranjamentele flexibile de lucru. Astfel, toți părinții care lucrează cu copii în vârstă de cel puțin opt ani și toți îngrijitorii au dreptul de a solicita program redus de lucru, program flexibil de lucru și flexibilitate la locul de muncă.
Sprijin financiar
Comisia Europeană va asigura punerea în aplicare deplină a Directivei privind echilibrul dintre viața profesională și viața privată, care va contribui la introducerea mai multor femei pe piața muncii și la combaterea sărăciei copiilor. Totodată, Comisia va sprijini statele membre în aplicarea noilor reguli, inclusiv prin intermediul Fondului Social European, pentru a îmbunătăți calitatea și accesibilitatea sistemelor de educație și îngrijire timpurie. Termenul limită pentru transpunerea directivei în legislația internă a fost 2 august 2022, Comisia Europeană urmând să evalueze caracterul complet și conformitatea măsurilor naționale notificate de fiecare stat membru și să ia măsuri dacă și acolo unde este necesar.