Cauta

Vaccinarea neobligatorie. Încep condiționările!

Vaccinarea neobligatorie. Încep condiționările! - Ziarul National

Începe segregarea: avantaje pentru vaccinați și dezavantaje pentru nevaccinați

Guvernului îi lipsesc sigur specialiștii în psihologia maselor, astfel nu se explică gafele și comunicările bolovănoase cu efect invers pe care le tot produc. Ajungându-se, iată, la un surplus de peste 330.000 de doze de vaccin pe care nimeni nu le vrea. Acum, la sfatul nu știu cărui expert al Executivului, au trecut la condiționări, pătrunzând pe panta periculoasă a segregării.

De unde își frecau mâinile acum vreo două luni, văzând bătaia pe programări la vaccinare, guvernanții s-au trezit acum că îndeasă frigiderele și congelatoarele cu doze de toate neamurile, milogindu-se de români să accepte imunizarea. Oriunde, în piață, în mașină, numai să se vaccineze, că altfel nu își fac planul. Și totuși, ce s-a întâmplat în mințile românilor, atâta vreme cât intenția de vaccinare era destul de ridicată la începuturi? Motivele sunt mai multe, însă cea mai mare greșeală comisă de propovăduitorii vaccinării a fost să se rățoiască la românii care băteau în retragere și, mai apoi, să-i și amenințe deloc subtil. În psihologia bazică a maselor, și chiar și a celei individuale, orice tentativă de obligativitate va avea efectul invers. Cu cât încerci să-i forțezi pe români să se vaccineze, cu atât se vaccinează mai puțini. Din punctul meu de vedere, însă, cea mai mare eroare în care se tot scaldă cei de la Guvern este faptul că nu acordă niciun fel de ”răsplată” celor care se conformează, în sensul că nici pentru cei vaccinați nimic nu se schimbă. Mai mult, demolatoare este și perspectiva că cei imunizați nu sunt deloc imuni, pentru că ei fac boala, se infectează și transmit virusul mai departe. Iar anunțul de revenire la viața normală, fără restricții și fără măști, este contraproductiv, atâta vreme cât momentul depinde de vaccinarea aproape în totalitate a populației. Atacurile la adresa vaccinului AstraZeneca, cel mai probabil orchestrat din zona concurenței, pentru că, nu-i așa?, totul este o afacere, nu au ajutat nici ele, în fapt sperietura trombozelor fiind cea care a dinamitat, efectiv, întreaga campanie de vaccinare, nu numai cea cu AstraZeneca.

Marea segregare

Dovedind că pe la Guvern nu e prea mare înghesuială de capete luminate, comunicarea s-a îndreptat într-o nouă direcție, dar la fel de greșită. Se încearcă acum mituirea vaccinaților prin condiționare. Astfel, ministrul Educaţiei a declarat că se ia în calcul ca studenţii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului să aibă prioritate la cazarea în cămine, atingând aici un punct sensibil al acestora, știindu-se criza permanentă de astfel de locuri. Totodată, profesorii care se vor vaccina vor avea prioritate la supravegherea examenelor naționale, activitate remunerată cu bani mai mulți anul acesta, cel puțin la nivel declarativ. Iar școlile nu se vor mai închide doar dacă personalul din aceste unități se va vaccina în procent de 100%. În ritmul acesta, segregarea va cuprinde toată țara, cu cetățeni de categoria I și nevaccinații, considerați niște paria.

De ce atâta grabă ?

Oamenii de știință au atras atenția, în repetate rânduri, că ori vaccinezi repede și tot, ori o lași baltă, pentru că riști să transformi virusul în ceva mult mai urât. La nivel mondial, asta se întâmplă. Ritmul de vaccinare este scăzut și chiar zero în multe părți ale lumii. Și atunci rămâne doar varianta imunizării naturale, care începe, deja, să se producă. În România, cu cât scade numărul de cazuri, cu atât mai disperați sunt cei de la Guvern, împingând populația la o imunizare cât mai rapidă. Rezultatele însă nu apar, pentru că spaima aceea, pe care tot încearcă să o mai resusciteze, nu mai afectează pe nimeni.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version