AcasăSOCIALUniunea Europeană, pe urmele SUA. Criza locuințelor a dus la o explozie...

Uniunea Europeană, pe urmele SUA. Criza locuințelor a dus la o explozie a numărului de persoane fără adăpost

UE produce persoane fără adăpost pe bandă rulantă

Trufașa și, cândva, prospera Uniune Europeană a ajuns într-o sărăcie de neimaginat, producând, deja, peste 1,2 milioane de persoane fără adăpost, prin importul politicii fabricării de ”homeless” din Statele Unite. Criza locuințelor și prețul din ce în ce mai ridicat al chiriilor riscă să arunce în corturi tot mai mulți cetățeni europeni, care, efectiv, au fost lăsați fără niciun sprijin din partea statelor UE. Descurajarea, de-a lungul timpului, a deținerii de locuințe în proprietate personală în statele europene dezvoltate se dovedește, acum, fatidică.

Comitetului European al Regiunilor (CoR) a lansat un apel disperat către Comisia Europeană, cerându-i să se implice urgent în rezolvarea crizei locuințelor din UE, care s-a suprapus peste o sărăcire tot mai accentuată a populației din toate statele Uniunii. Astfel, în Avizul ”Rolul orașelor și regiunilor în planul european pentru locuințe la prețuri accesibile”, CoR a reiterat necesitatea urgentă de a aborda criza gravă a locuințelor, cu care se confruntă multe orașe din întreaga Europă, observând că peste 10,6 % dintre europenii care locuiesc în orașe și 6,6 % dintre cei care locuiesc în zone rurale se confruntă cu costuri excesive pentru locuințe, în timp ce peste 1,2 milioane de persoane din UE sunt fără adăpost și dorm zilnic în stradă sau în locuințe de urgență.

”Aceste cifre demonstrează nevoia urgentă de locuințe de calitate la prețuri accesibile și de o plasă de siguranță bine dezvoltată pentru cei care nu pot avea acces la piața locuințelor în întreaga Europă, pentru a consolida încrederea cetățenilor în proiectul european”, susține CoR. Potrivit acestuia, deficitul de investiții în locuințe accesibile este estimat la 270 de miliarde euro pe an, conform analizei economice efectuate pentru Raportul de investiții din 2024-2025 al Băncii Europene de Investiții (BEI). În plus, proporția locuințelor publice, a cooperativelor de locuințe și a locuințelor sociale a scăzut constant, exacerbată de vânzarea de locuințe finanțate din fonduri publice, parțial ca urmare a constrângerilor fiscale, în general, și a limitelor fiscale impuse de Pactul de stabilitate și de creștere, în particular.

Profiturile, în prim plan

Comitetul a cerut Comisiei Europene să asigure monitorizarea și dezvoltarea echilibrată a piețelor locuințelor, inclusiv financiarizarea pieței locuințelor de către investitorii instituționali și tendința de a trece de la locuințe închiriate pe termen lung la închirieri pe termen scurt, situație care a agravat penuria de locuințe accesibile și de calitate, a dus la prețuri la niveluri nesustenabile și a redus siguranța inerentă relației contractuale de închiriere. În acest sens, este esențial să se pună la dispoziția autorităților locale și regionale instrumente de reglementare a chiriilor, de combatere a speculațiilor și de asigurare a accesului la locuințe la prețuri abordabile pentru rezidenții locali, consideră CoR. Pe de altă parte, Comitetul a semnalat că aprobarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor, care urmărește să accelereze renovările eficiente din punct de vedere energetic și să promoveze utilizarea energiei din surse regenerabile în clădiri, a contribuit la creșterea costurilor cu locuințele.

”Este important să se asigure abordarea barierelor legate de costurile inițiale și accesibilitatea prețurilor după renovare, protejându-i pe chiriași de renovacuare, ținând seama de cadrul național respectiv”, se arată în Avizul CoR.

Cooperative și construcții în regie proprie colectivă

Comitetul a propus să se acorde prioritate finanțării și sprijinului tehnic din partea UE pentru cooperative de locuințe cu cesiune a dreptului de utilizare, formule locative colaborative și construcții în regie proprie colectivă, ca instrumente eficiente de garantare a accesului la locuințe în zone cu acces redus la terenuri sau în care există o presiune locativă ridicată. Totodată, CoR solictă Comisiei Europene să pună în aplicare dreptul la locuință ca drept fundamental al omului, pe baza principiului 19 al Pilonului european al drepturilor sociale și a articolului 34 din Carta drepturilor fundamentale a UE. ”Planul european pentru locuințe la prețuri accesibile ar trebui să vizeze sprijinirea statelor membre în eforturile lor de a furniza locuințe decente și la prețuri accesibile pentru toți, prevenind și eradicând, între altele, lipsa de adăpost prin abordarea prioritară a nevoilor celor mai vulnerabile persoane și cu cele mai mici venituri. Lipsa de adăpost rezultă dintr-o interacțiune complexă a unor factori și depășește simpla absență a unui adăpost sau a unor resurse esențiale. Pentru a eradica această problemă, administrația publică și serviciile sociale trebuie să adopte un demers cuprinzător, care să abordeze toate dimensiunile problemei”, a mai precizat CoR.

”Prima locuință”

În același timp, Comitetului European al Regiunilor  a cerut ca Planul european pentru locuințe la prețuri accesibile să sprijine abordarea „Prima locuință”, care combină serviciile de sprijin social de înaltă calitate cu relocarea, pentru a determina o schimbare sistemică în abordarea problemei persoanelor fără adăpost. În contrast, CoR a condamnat existența unui număr tot mai mare de proprietăți private și publice ocupate ilegal în întreaga Europă, ceea ce încalcă dreptul fundamental la proprietate privată, și a solicitat protejarea acestui drept fundamental și asigurarea unor mecanisme juridice rapide și eficace pentru a restabili posesia legală. De asemenea, Comitetul și-a exprimat  îngrijorarea cu privire la numărul mare de locuințe vacante, estimate la 36,5 de milioane de unități în 2021, reprezentând peste 19% din totalul fondului locativ. Prin urmare, acesta a transmis Comisiei Europene să includă stimulente eficace, cum ar fi taxele pe locuințele vacante, în setul său de instrumente, pentru a ajuta autoritățile locale și regionale să abordeze această provocare prin încurajarea întoarcerii pe piață a proprietăților vacante.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
248 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger