În acest an, peste 126.000 de migranți au sosit pe mare din Africa de Nord în Italia. Insula Lampedusa a devenit centrul crizei migranților.
Singurul pas concret al UE fost o demonstrație de forță birocratică. Agenția Frontex va identifica migranții care sosesc în Italia și îi va repatria pe cei care nu sunt eligibili pentru azil.
De asemenea, va intensifica supravegherea maritimă și aeriană a ambarcațiunilor cu migranți. Între timp, guvernul italian a adoptat o lege care prevede prelungirea perioadei de detenție a migranților de la trei la 18 luni. Logistica și costurile vor reprezenta o provocare: centrele de primire din Italia sunt deja pline.
Pe de altă parte, cinicii ar putea argumenta că aceasta nu este o problemă politică pentru Meloni, care a reușit să ajungă premier anul trecut datorită discursurilor dure privind imigrația.
Există un stimulent pentru ea să se întoarcă la rădăcinile sale de dreapta, atunci când nu și-a respectat atât de public o promisiune de campanie electorală în anul alegerilor europene. Faptul că a atacat elitele de la Bruxelles pe tema migranților evidențiază diviziunea Nord-Sud din Europa.
Politicienii de dreapta înțeleg teama pe care o simt alegătorii lor și au împachetat cu agilitate problemele în setul lor de instrumente retorice.
Nu e de mirare că eșecul Europei de a pune la punct un plan cuprinzător pentru Italia dă oxigen altor voci anti-migrație precum Marine Le Pen, președinta Frontului Național din Franța.
În plus, există o jumătate de duzină de țări europene – Austria, Danemarca, Ungaria, Letonia, Polonia și Slovacia – care exclud să primească orice fel de migranți.
Uniunea Europeană nu reușește să împartă sarcina de a stabili refugiații recunoscuți, acum și pe termen lung. Bruxelles-ul nu poate ajuta o țară aflată în situația Italiei. Nu are cum să furnizeze resursele necesare pentru a bloca traficul de migranți înainte ca să ajungă în UE.
Deciziile necesită un vot unanim în Consiliul European, iar migranții ridicați în tranzit sunt aduși în cel mai apropiat port, care este adesea unul italian.
În aceste condiții, planul de distribuire mai eficientă a solicitanților de azil către toate cele 27 de țări ale UE este nerealist.
Vorbele dure și promovarea descurajării, cum ar fi acordarea unor plăți Libiei sau Tunisiei pentru a împiedica oamenii să plece, nu au funcționat în mod clar. Și nu există niciun motiv să credem că migranții nu vor continua să ia calea Europei. Un flux neîncetat.