Cauta

Unde merg banii de la Pilonul II de pensii dacă titularul care cotizează moare?

pensii oficial

Banii de la Pilonul II de pensii nu se vor pierde în cazul trist în care titularul care cotizează moare. Legea pensiilor private a fost modificată în aşa fel încât moştenitorii să primească acele sume.

Urmaşii pot opta dacă vor banii celui decedat în contul bancar sau în contul de Pilon II.

Ce anume s-a modificat în lege?

Potrivit OUG 174/2022, care a intrat în vigoare la 15 decembrie 2022, „moştenitorii pot opta dacă primesc direct banii din P2 ai persoanei decedate sau în contul lor din P2”, în timp ce anterior legea prevedea următoarele:

„Dacă moştenitorii erau participanţi P2, primeau sumele în contul lor din P2, fără posibilitatea de a opta pentru intrarea în posesie a banilor. Doar dacă nu erau participanţi P2 intrau în posesia banilor”.

În cazul dece­sului unui participant la Pilonul II moşteni­to­rul acestuia va putea să opteze dacă să pri­mească direct activul net al decedatului, adi­că suma acumulată în contul de pensie, sau în propriul cont Pilonul II în maxim 10 de zile de la solicitare.

Cum se face plata?

„Plata către participanţi sau beneficiari se face la cererea acestora. Sumele sunt disponi­bile fie ca plată unică (toţi banii deodată), fie ca plăţi eşalonate (rate lunare egale) pe o perioadă de cel mult cinci ani.

Tratamentul fiscal al sumelor primite din Pilonul II este identic cu cel pentru veniturile din pensii din siste­mul public (Pilonul I)#, menţionează Aso­cia­ţia Pensiilor Administrate Privat (APAPR), conform Ziarului Financiar.

Câștigul financiar obținut de români din Pilonul II de pensii private obligatorii este mai mult decât dublu față de actualizarea contribuțiilor brute doar cu rata inflației, pe întreaga perioadă de aproape 15 ani de funcționare a acestui sistem.

Ultimele stiri

  • Mișcarea ca terapie socială: cum grupurile de alergare și fitness redefinesc conexiunea în era digitală 
  • Proteste masive, haos pe străzi. Franța, paralizată de mișcarea „Blocăm tot”/ Sute de persoane reținute – VIDEO
  • Europa sabotează negocierile privind războiul din Ucraina?
  • Trump se scarpină cu mâna UE
  • BNS: Cum a pierdut statul român 1,7 miliarde de euro din contracte de achiziții militare prin neaplicarea clauzei de tip ,,offset”
  • Operațiunea din Qatar: Israelul a făcut ceea ce mulți alții se tem să facă
  • Eu am prins și vremurile în care se zicea că ”Lucescu e prea tânăr ca să fie selecționer”
  • Situația economică. Nicușor Dan ne pregătește de pe acum: „Vom fi în oarecare suferință” și în 2026, însă sfârșitul anului este „capătul tunelului” – VIDEO
  • Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO. Șeful Guvernului de la Varșovia spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez
  • O dronă rusească a lovit o clădire rezidențială din Polonia. „Oamenii au auzit explozia”
  • Exit mobile version