AcasăSOCIALUn TIR cu bere s-a răsturnat. E incredibil ce s-a aflat despre...

Un TIR cu bere s-a răsturnat. E incredibil ce s-a aflat despre șofer! Totul s-a întâmplat în Bistriţa-Năsăud

sursa foto: ziare.com

Șoferul unui autotren a ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce TIR-ul pe care-l conducea a părăsit carosabilul, în urma accidentului rutier bărbatul fiind pus să sufle în etilotest.

Un TIR încărcat cu bere s-a răsturnat, vineri dimineaţa, pe raza localităţii Chiraleş din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres. Vestea bună e că nu au existat victime în urma accidentului. La fața locului au ajuns polițiștii, care l-au testat pe șofer cu etilotestul. Iar procedura a indicat faptul că acesta ar fi băut alcool înainte să urce la volan. Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, a fost dus apoi la spital, pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

Rezultat pozitiv la testarea cu aparatul etilotest

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Judeţean 151, în Chiraleş. Din primele informaţii, un autotren condus de un bărbat de 43 de ani, din Miercurea Ciuc, a părăsit partea carosabilă, unde s-a răsturnat.

În urma evenimentului, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Poliţiştii au dispus testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind pozitiv în cazul consumului de alcool, fiind indicată valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În cazul de față, s-a deschis un dosar penal. Iar șoferul va fi cercetat conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

author avatar
Andrei Coman
656 afisari

4 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger