AcasăSOCIALUn tânăr s-a speriat de oamenii legii și a căzut de la...

Un tânăr s-a speriat de oamenii legii și a căzut de la etaj. S-a întâmplat după ce amenințase că-și dă foc. Cine a alertat poliția

(sursa foto: Facebook)

Început de zi tensionat pentru o familie din Drobeta Turnu-Severin. O femeie a fost cea care a alertat poliția, temându-se de ce și-ar fi pus în gând să facă bărbatul său. Oamenii legii au intervenit, însă, la un moment dat tânărul a picat de la etaj, după ce s-ar fi speriat chiar de cei care ar fi încercat sa-l salveze. Din fericire, nu s-a ales cu răni grave în urma căzăturii.

Incidentul a avut loc vineri dimineață. Cea care a sesizat polițiștii din Drobeta Turnu-Severin a fost nevasta bărbatului în vârstă de 39 de ani. Femeia de 32 de ani a anunțat că soțul său amenință că își dă foc. Mai mult, potrivit Antena3, bărbatul s-a încuiat într-o cameră a imobilului, motivând că nu este de acord să se despartă de soția sa.

După primirea apelului, s-a sunat mobilizarea în rândul oamenilor legii, dar și a echipajelor medicale. Astfel că la fața locului s-au îndreptat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, dar și echipaje SAJ și ISU Mehedinți. De asemenea, ulterior a fost solicitată atât prezența unui negociator, cât și a polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De la ce etaj a căzut bărbatul

„Întrucât acesta și-a turnat benzină pe corp, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intervenit, iar bărbatul s-a speriat și a căzut de la etajul 1 al imobilului, fiind rănit ușor”, a transmis Poliția Mehedinți.

După incident, tânărul a fost dus la o unitate medicală, pentru a primi îngrijiri de specialitate.

author avatar
Andrei Coman
133 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger