În drumul său spre școală, un tânăr de 17 ani a avut parte de o întâmplare pe care, cel mai probabil, nu o va uita prea curând. Pentru gestul său, unul lăudabil, a primit felicitări din partea polițiștilor.
Tânărul, elev de liceu, a mers la poliție după ce, în drumul său către unitatea de învățământ, a găsit pe stradă peste 3.300 de euro, dar și un card. Le-a povestit oamenilor legii ce s-a întâmplat și unde a găsit mica avere, pe care a predat-o polițiștilor.
La rândul lor, aceștia au făcut demersurile pentru a vedea cine pierduse banii și cardul. Așa au reușit să-l găsească pe proprietarul sumei – fiind vorba de un bărbat în vârstă de 52 de ani.
Anunțul Poliției
„La data de 9 noiembrie a.c., la Poliția Municipiului Zalău s-a prezentat un tânăr, de 17 ani, din Zalău, care a predat suma de 3350 de euro și un card.
Tânărul le-a declarat colegilor noștri că a găsit banii împrăștiați pe jos, pe strada Armoniei, din municipiul Zalău, în timp ce mergea spre școală.
În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe proprietarul banilor, un bărbat, de 52 de ani, din Zalău, care nici nu sesizase că își pierduse banii din buzunar.
Suma de bani și cadrul i-au fost restituite bărbatului, iar polițiștii l-au felicitat pe tânărul care a dat dovadă de un spirit civic desăvârșit”, au transmis reprezentanții IPJ Sălaj, într-un comunicat.
Cazul nu este singular. Tot în toamna acestui an, în septembrie mai exact, un bărbat a mers la poliție, pentru a preda o sumă de bani găsită. S-a întâmplat în dimineața zilei de 6 septembrie, când la Poliția Orașului Cugir a mers un bărbat de 47 de ani, care a predat suma de 2.354 lei, potrivit IPJ Alba. „Bărbatul a declarat că a găsit banii pe trotuar, pe strada 21 Decembrie 1989, din Cugir”, se anunța, la acea dată, într-un comunicat.
Și atunci s-au făcut pașii necesari pentru ca suma să ajungă la cine o pierduse. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat proprietarul banilor, un bărbat de 59 de ani, din Cugir, care i-ar fi pierdut, în seara zilei de 5 septembrie, în timp ce se îndrepta spre casă”, conform precizărilor IPJ Alba. Și bărbatul din Cugir s-a ales cu felicitări din partea polițiștilor.
poftim!intr-o lume mizerabila uite un pusti super tare! bravo!
daca tot vrem sa ne ghidam dupa sistemul american de ce nu-i ofera 10% din suma gasita ,CI NU DOAR FELICITARI ????? !