Cauta

Un șofer băut, cu permisul anulat, l-a călcat cu autoutilitara pe pasagerul din dreapta, care căzuse din mașină

sursa foto: Facebook/Poliția Capitalei

Un bărbat a fost arestat preventiv, în urma unei decizii a Judecătoriei Timișoara. Acesta este acuzat că, deși avea permisul de conducere anulat, s-a urcat la volanul unei autoutilitare, după ce a consumat alcool.

La un moment dat, pasagerul de pe scaunul din dreapta a căzut din mașină, iar șoferul a trecut cu roata autoutilitarei peste el, în timp ce făcea manevra de mers înapoi. Ulterior, pasagerul a murit.

Reprezentanții Parchetului au transmis, vineri, că în data de 21 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbat. Acuzațiile sunt: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are anulat permisul de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului și ucidere din culpă.

Ce alcoolemie avea șoferul

„În fapt, s-a reținut că în data de 19.09.2023, în jurul orelor 20:30, inculpatul a condus o autoutilitară pe drumurile publice, de pe raza localității Hodoni, jud. Timiș, către comuna Sânandrei, iar apoi pe o distanță de aproximativ 3-4 km, pe terenul extravilan din afara părții carosabile a DC 37, sensul de deplasare dinspre localitatea Hodoni spre localitatea Sânandrei, având anulat permisul de conducere și având o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar ajuns pe terenul extravilan al localității Hodoni, în locul denumit ,,La tabăra”, pe un platon de beton, efectuând manevra de mers înapoi cu autoutilitara, a trecut cu roata din partea dreaptă față a autoutilitarei peste corpul persoanei vătămate (care căzuse din autoutilitara unde se afla ca pasager ocupant al locului dreapta față), provocându-i mai multe leziuni şi ulterior decesul”, se menționează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele bărbatului, propunerea fiind admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara.

Ultimele stiri

  • Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO
  • Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri
  • Drumul Expres Pitești – Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an
  • Revitalizarea economică a județelor Moldovei, prioritate strategică pentru PSD
  • A dat în judecată „Marius Nasta” după ce i-au scos un plămân. A câştigat 150.000 euro în Instanţă, dar răspunsul Institutului – halucinant
  • Accidentul de la 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul” – VIDEO
  • Străzile din Bucureşti, mai nesigure decât cele din Bronx. Mărturia femeii atacate, din senin, de un bărbat, în Sectorul 2 (VIDEO)
  • Criteriul în funcţie de care se modifică data la care ieşi la pensie. Iată cum îţi calculezi ziua precisă în care te retragi din câmpul muncii!
  • O nouă pomană electorală în 2024. Ce a anunţat ministrul Agriculturii poate fi, de fapt, o lovitură majoră pentru producătorii din România
  • Euroins a dat România în judecată! Suma în litigiu: peste 500 de milioane de euro! Ce acuze aduc bulgarii
  • Exit mobile version