AcasăSOCIALUn milion de pensionari, lăsați fără ajutoare de încălzire

Un milion de pensionari, lăsați fără ajutoare de încălzire

Guvernul Orban a uitat de ajutoarele de încălzire

Guvernul a întârziat să modifice legislația, astfel că un milion de pensionari nu vor mai beneficia de ajutoarele pentru încălzire pentru luna noiembrie. Din data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizația socială pentru pensionari cu 14%, de la 704 lei la 800 lei, astfel că aceștia nu se mai încadrează la acordarea ajutoarelor.

Pensionarii cu pensii de 801 lei nu primesc niciun fel de sprijin

Circa un milion de pensionari amărâți nu vor mai primi, pentru noiembrie, ajutorul financiar acordat de la bugetul de stat pentru încălzire. Este vorba despre vârstnicii cu venituri de 704 lei, majorate, în septembrie, la 800 de lei, și care ar fi trebui să primească câte 20 de lei în perioada sezonului rece noiembrie- martie. Potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, peste 800.000 de pensionari din sistemul public și aproximativ 155.000 de pensionari agricultori primesc, din septembrie, o pensie minima de 800 de lei. ”În prezent, pentru perioada sezonului rece cuprinsă între luna noiembrie a anului curent și luna martie a anului următor, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu completările ulterioare, este reglementat ca beneficiu de asistență socială ajutorul pentru încălzirea locuinței. Acesta vizează sistemele de încălzire recunoscute, respectiv: energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Acordarea acestui ajutor se bazează, ca și în cazul ajutorului social sau a alocației pentru susținerea familiei, pe testarea mijloacelor, luându-se în considerare atât veniturile persoanei/familiei, cât și bunurile deținute de aceasta, până la un prag maxim al veniturilor pe persoană. În cazul încălzirii cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, pragul maxim al veniturilor este de 750 lei/persoană, iar în cazul energiei termice furnizată în sistem centralizat, pragul maxim este de 786 lei/persoană în cazul familiei și de 1082 lei în cazul persoanei singure”, potrivit Guvernului.

Au depășit limita

Majorarea cu 96 de lei a pensiei minime a făcut ca plafonul de 750 de lei impus pentru acordarea ajutorului de încălzire să fie depășit, astfel că un milion de bătrâni au rămas fără acest drept. ”În contextul măsurilor adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, prin care au fost adoptate măsuri de protecție socială în scopul de a evita excluziunea socială a unei părți din pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale și pentru asigurarea unui venit minim de subzistență, avându-se în vedere situația economică și socială din România, de la data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizația socială pentru pensionari cu 14%, de la 704 lei la 800 lei, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare. Având în vedere și faptul că veniturile pentru acestea au fost majorate începând cu data de 1 septembrie 2020, prin creșterea valorii punctului de pensie cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, o parte dintre persoanele vârstnice nu mai beneficiază de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, beneficii sociale pentru care plafonul maxim al veniturilor până la care se acordă fiind de 750 lei în cazul persoanelor care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri și cu puțin peste plafonul de 786 lei pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat. În această situaţie, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinței veniturile persoanelor vârstnice nu ar mai putea asigura necesarul de trai pe această perioadă”, explică Guvernul.

800 de lei, plafonul maxim de sărăcie

Astfel, Executivul a decis să majoreze, în ultima ședință din această lună, plafonul maxim al celor care pot beneficia de ajutoare de încălzire, de la 750 lei, la 800 de lei. Însă, pentru că decizia a fost luată prea târziu, pensionarii nu vor putea beneficia de acest sprijin decât din luna decembrie. ”Având în vedere faptul că modificarea propusă prin prezentul act normativ va putea fi aplicată doar cu luna decembrie 2020, prin introducerea art. II se reglementează ca drepturile solicitate pe parcursul sezonului rece să fie aprobate ținând cont de noua limită de venituri, cu respectarea prevederilor art. 17 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2011 aprobată prin Legea nr.92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează că în situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective sau începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii”, se arată în expunerea de motive a ordonanței de urgență adoptate de Guvern.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.