AcasăSOCIALUn lider sindical din Educație anunță un nou protest în Capitală, cu...

Un lider sindical din Educație anunță un nou protest în Capitală, cu 20.000 de oameni. Nistor: „Greva se poate încheia în momentul în care…” – VIDEO

sursa foto: Facebook/Fsli România

Greva din învățământ continuă și miercuri. Între timp, se anunță faptul că joi sau vineri reprezentanții din Educație vor ieși din nou în stradă, în Capitală, fiind așteptați să protesteze 20.000 de oameni.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a făcut, miercuri, declarații de ultim moment pe tema grevei.

„În momentul de faţă, greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de către colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri”, a anunţat Nistor.

Întrebat dacă se va ajunge la amânarea examenelor, Marius Nistor a spus: „Nu ştiu, în momentul de faţă nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungeşte acest conflict de muncă, există şi acest risc”.

„Totul depinde de Guvernul României”

Despre o eventuală suspendare a grevei pe perioada examenelor, liderul sindical a spus că Ministerul Educaţiei poate propune, dar „decizia este strict a cadrelor didactice”.

„Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului”, a completat Nistor.

„Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi bineînţeles salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe ecoonomie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”, a mai declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Protest joi sau vineri, în Capitală. Se așteaptă aprobare de la Primărie

Marius Nistor a mai anunțat în fața presei că s-a depus o solicitare pentru acţiuni de protest joi sau vineri, și că depinde cum vor primi aprobare de la Primăria Capitalei.

Întrebat câte persoane vor ieși din nou în stradă, Nistor a răspuns: „20.000 de persoane”.
Despre numărul celor care au renunțat la grevă, liderul sindical a spus că Ministerul se raportează la „total salariaţi”. „În grevă nu sunt doar membri de sindicat. Din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni, majoritatea nu sunt membri de sindicat. Deci, procentul este nesemnificativ şi nu influenţează, per ansamblu, legalitatea acestei acţiuni de protest”, a precizat acesta.

author avatar
Andrei Coman
200 afisari

7 COMENTARII

  1. Toata tara trebuie sa intre in greva doar spagarii securistii ticalosi nu vor greva ca primesc spag ijigodiile sataniste de macelari din abatoarele de „spitale”!!!

  2. @ Sindicaliștii ăștia erau obișnuiți să negocieze voturi, funcții, la alegeri și schimbările de guverne, ?

  3. @ Bă ce chestii , Ciorbea, Mitrea, Coarnă , mulți alții, au obținut și funcții politice fiind sindicaliști, ?

  4. & Probabil că sindicaliștii îl caută pe „Agamemnon Dandanache” , cară să îi reprezintee la alegeri, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger