Un dezastru programat

De departe, cea mai mare ameninţare la adresa planetei Pământ o reprezintă în prezent schimbările climatice. Pentru unii poate sună a clişeu, a temă a unei anume propagande ecologiste, dar e mult mai mult decât atât.

Industrializarea nesăbuită, lăcomia, incapacitatea omului de a gândi dincolo de infimul secol de viaţă ce i s-a dăruit prin naştere marchează nişte limite dramatice ale speciei care favorizează autodistrugerea.

Poate că aşa a fost programat totul de la inceput: în cicluri de civilizaţie. Naştere, evoluţie, iluzia deificării, depăşirea limitelor de toleranţă ale planetei, extincţia.

Se pare că generaţia noastră a primit funestul privilegiu de a fi contemporană cu închiderea unui astfel de ciclu.

Fenomenul pornit este, din păcate, aproape ireversibil. Supertehnologizarea a scăpat de sub controlul raţionalităţii şi, în mâna unor demenţi care se cred dumnezei pe pământ, a devenit cea mai diabolică armă de resetare a prezentei civilizaţii.

Industrializare haotică, distrugerea stratului de ozon care ne protejează fragilităţile de specie, încălzirea globală, topirea calotei glaciare, o circulaţie catastrofică a apei în natură alternând fenomene de secetă extremă cu inundaţii apocaliptice fac imposibilă adaptarea fiinţelor evoluate la nişte schimbări de asemenea magnitudine, care se produc atât de rapid.

Nicicând în istoria consemnată a planetei nu s-a mai întâlnit o suprapunere atât de densă de calamităţi. Războaie peste pandemii, dezastre climatice peste foamete extremă, contraste ireconciliabile între culturi şi religii incompatibile peste o avalanşă de anomalii apărute în genomul populaţiilor care le îmbrăţişează…

Simţim pe pielea noastră, mai dramatic decât în cele mai pesimiste scenarii, cum canicula se înteţeşte de la an la an, cum aerul devine irespirabil, cum expunerea la soare a ajuns principal factor cancerigen şi cum diminuarea resurselor de apă prefigurează cea mai rapidă moarte globală.

Această suprapunere de dezastre nu are cum să fie o simplă coincidenţă. Liderii lumii, deşi au la dispoziţie rapoarte şi prognoze ultradocumentate despre iminenţa prăpastiei spre care ne îndreptăm nu fac nimic din ceea ce s-ar mai putea încă face pentru a evita căderea în gol.

Limitarea exploziei demografice, înlocuirea ambiţiilor antagonizante de supremaţie geo-politică printr-o solidaritate totală întru salvarea naturii care strigă din toţi rărunchii că nu ne mai poate suporta, renunţarea imediată la armele de distrugere în masă şi la iluzia că ele nu vor ajunge, într-un final, pe mâna unor personaje dezaxate care râvnesc la gloria de a muri cu noi toţi de gât, reducerea dezechilibrelor ameţitoare între săraci şi bogaţi, pedepsirea drastică a lăcomiei de a strânge pe persoană fizică averi cât pentru salvarea unui continent întreg… Iată doar câteva dintre urgenţele momentului de care s-ar putea ocupa, cu încă ceva şanse de reuşită, “iluminaţii” planetei.

În schimb, ei ce fac? Deschid războaie, provoacă pandemii, ucid prin infometare pe cei mai neajutoraţi semeni şi se înarmează frenetic iluzionându-se că într-o lume care, într-o singură zi, se poate autodistruge de mii de ori, ar mai putea funcţiona legea junglei: cel mai puternic ia totul!. Bieţi criminali sinucigaşi: se şi văd victorioşi, stăpâni absoluţi, fără să înţeleagă că deznodământul îi va înghiţi şi pe ei. “Cel mai puternic” va fi desemnat in ceruri, post – mortem!

Asta este soluţia lor de dumnezei impostori: să reducă la jumătate populaţia globului şi astfel să-şi dubleze activele. Idioţi în lumea lor virtuală! Pe ce planetă reală vor domni? Pe o planetă rasă şi fumegândă?

Da, ce vedem acum nu este nicidecum hazard, şi nici o aliniere astrală în care noi nu avem nicio contribuţie. Este un dezastru programat. Programat de minţile intrate în panică ale unor preaputernici contemporani care, subit, au descoperit că sunt prea slabi. Debusolaţi, acţionează din reflex. Cred că încă se mai pot salva cu pumnul – reţeta succesului lor de până acum.

Ei, în conclavele lor oculte, au pariat pe succesul hecatombei şi pe faptul că sunt intangibili.

Noi, mai lipsiţi de imaginaţie şi de resurse, nu avem fise să pariem. Ne-a rămas doar să constatăm efectele: boli, foamete, sărăcie, lipsă de speranţă.

Şi totuşi există o consolare: deflagraţia finală îi va face şi pe ei egalii noştri. Adică cenuşă.

Ne aşteaptă o purificare fără învingători!