Cauta

Un copilaș a pierit în urma unui accident, în Ialomița. Alți patru oameni au fost răniți

(sursa foto: obiectiv.net)

Familia unei fetițe în vârstă de un an a fost lovită de o tragedie, cu doar câteva zile înainte de Paști.

Copila a pierit, în urma unui grav accident ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea ialomițeană Borănești și în care au fost implicate două autoturisme. ”În urma impactului a rezultat decesul unei minore de 1 an, vătămarea corporală a celor doi şoferi, precum şi a două femei, de 21 şi 34 de ani, din comuna Borăneşti”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomiţa.

Doi tineri la volanul mașinilor implicate în accident

Din câte au stabilit oamenii legii, șoferii au 21 și, respectiv, 26 de ani, ambii fiind din comuna pe raza căreia s-a produs accidentul, conform Agerpres. ”Conducătorii auto nu au putut fi testaţi la faţa locului din cauza leziunilor suferite, fiindu-le prelevate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei”, au mai transmis oficialii IPJ-ului local, cu referire la acest nefericit eveniment rutier.

A intervenit și descarcerarea

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje ale salvatorilor, cadre medicale și pompieri deopotrivă, fiind necesară descarcerarea a două victime care au rămas prinse între fiarele contorsionate. Atât fetița, cât și adulții au fost duși la spital. Din câte au comunicat cei de la ISU Ialomița, copilul intrase în stop cardio-respirator înainte de a fi dusă la unitatea spitalicească. De asemenea, cele patru persoane adulte au necesitat îngrijiri de specialitate, după ce au suferit mai multe leziuni.

”La faţa locului au fost găsite cinci victime, dintre care două încarcerate, semiconştiente. O victimă, minor, a intrat în stop cardio-respirator şi a fost transportată de urgenţă la spital. După monitorizare şi acordarea măsurilor de prim ajutor şi celelalte patru victime, care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale”, conform sursei citate.

Ultimele stiri

  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Exit mobile version