Mulți europeni sunt încă convinși de importanța centrală a continentului lor – nu numai pentru istoria omenirii, ci și pentru configurarea lumii de astăzi. Le dau lecții tuturor celorlalți pe baza unor valori pe care le cred cu tărie că sunt universale. Se consideră nobili, puternici și bine intenționați. O Europă amăgită.
Perioada de adevărată putere europeană a fost, de fapt, doar un episod istoric, comentează în The Telegraph fostul ambasador al Franței în Statele Unite, Gerard Araud.
Europenii au dominat lumea între 1815 și 1945. Și au fost doar două secole: o virgulă în istoria lumii. De atunci și până în prezent s-au ascuns în spatele Americii.
Reechilibrarea economică în curs de desfășurare în ultimele decenii între Europa și Asia este văzută ca o întoarcere geopolitică pe termen lung.
Nu este de mirare că, în 2016, Barack Obama, într-un interviu acordat publicației The Atlantic, părea să creadă că viitorul omenirii va fi decis între India, China și SUA.
Pentru americani, potențialul de creștere, dar și principalele provocări se află în Asia, așa că este logic ca Washingtonul să se orienteze către acest continent. Nu poate exista nicio confuzie în această privință. Rusia a coborât la nivelul de putere regională și nu mai este în centrul atenției lor.
Joe Biden dorește să pună capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil pentru a se confrunta cu adevărata amenințare: China.
Mai contează Europa sau a rămas doar o destinație turistică? Araud susține că viitorul european va fi determinat de demografie.
Pe această bază, Europa se confruntă cu o situație fără precedent. Se estimează că populația sa totală va scădea cu 5 procente între 2010 și 2050, dar cu 17 procente în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.
Populația Ungariei, a statelor baltice, a Slovaciei, a Bulgariei, a Portugaliei, a Italiei și a Greciei este deja în declin, în timp ce populația Germaniei se stabilizează înainte de o scădere previzibilă. Vârsta medie a europenilor este de 42 de ani, față de 38 de ani în SUA. Și crește în medie cu 0,2 ani pe an.
Ce înseamnă acest lucru? Mai puțină cerere și, prin urmare, mai puțină creștere; și societăți mai puțin dinamice. În termeni mai concreți, reprezintă o amenințare la adresa „modelului european”, care se bazează pe un compromis nesigur între statul bunăstării și realitatea economică.
Bătrânețea înseamnă cheltuieli din ce în ce mai mari pentru sănătate și asistență personală. Criza demografică va diviza societățile europene între persoanele de vârstă activă și pensionari, în contextul în care cei din urmă se bucură de un nivel de trai pe care cei dintâi nu pot spera să-l atingă.
Mai ales că europenii se vor lupta pe tema imigrației. Experții sunt foarte clari în evaluarea lor: dată fiind slaba eficacitate a politicilor menite să crească rata natalității, nu există altă alternativă pentru depășirea declinului demografic în Europa decât imigrația.
În același timp, Europa pierde forță de muncă specializată: tineri cu un nivel de educație ridicat pleacă în principal în SUA, unde vor avea oportunități mai bune, fie că este vorba de cercetare, de mediul academic sau de sectorul privat.
„Când călătoream în America, peste tot unde mergeam întâlneam cercetători, chirurgi, profesori și antreprenori europeni”, precizează Araud. A fost dificil să nu mă întristez că acești tineri, pe care țările noastre i-au educat cu costuri ridicate, îmbogățeau în schimb Statele Unite.
Toate semnalele arată spre o Europă care se îndreaptă spre interior. Un continent de bătrâni. Viitorul omenirii se va decide definitiv în altă parte.