AcasăSOCIALUn bucureștean de 80 de ani a trăit aventura vieții, pe Transalpina!...

Un bucureștean de 80 de ani a trăit aventura vieții, pe Transalpina! Soția a plâns în hohote

O poveste plină de adrenalină și la mare înălțime, atât la propriu, cât și la figurat.

Un amator de drumeții montane a trecut, se poate spune, prin aventura vieții sale, după ce a înfruntat pe munte, timp de cinci ore, condițiile vremii vitrege – ploaia și vântul furios. La fel și soția acestuia, care a stat cu sufletul la gură până l-a văzut din nou în siguranță. Cuplul a avut noroc cu un grup de turiști, care au putut alerta salvamontiștii, astfel că omul a fost salvat.

Bucureșteanul în vârstă de 80 de ani a fost recuperat de pe Muntinu Mic, din Munții Cozia, de salvamontiștii și jandarmii montani care plecaseră în căutarea sa. Alerta a fost dată de un grup de turiști ajunși pe traseul Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii, care, din câte anunță joi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea, au observat o mașină aflată pe marginea drumului și „o doamnă singură și în vârstă care plângea în hohote”.

Unde a fost găsit bărbatul

Copleșită de tensiune și intuind că e ceva în neregulă, femeia le-a explicat că nu mai știa nimic de soțul său, care se plecase de lângă mașină cu aproape două ore înainte, cu gândul să se poată bucura mai mult de peisaj. Turiștii nu au stat pe gânduri și au sunat la 112, dat fiind că femeia rămăsese fără baterie la telefon și nu putea cere, astfel, ajutor.

Salvatorii au răspuns solicitării de ajutor și au început căutările. Trei ore mai târziu, au dat de bucureșteanul care se rătăcise. Omul „a fost găsit întins pe jos, epuizat și dezorientat, pe muntele Muntinu Mic, la 4 km de autoturism”.

Din fericire, aventura bătrânului s-a încheiat cu bine, omul fiind ajutat să revină în zona în care îl aștepta soția. Momentul revederii a fost surprins de salvatori, bucureșteanul bucurându-se inclusiv de o amintire foto alături de cei care l-au scăpat de la ananghie.

sursa foto: Facebook/Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea

author avatar
Cristina Stefan
170 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri