AcasăSOCIALUn adolescent din Suceava a tăiat cablurile unui semafor! Motivul e incredibil!

Un adolescent din Suceava a tăiat cablurile unui semafor! Motivul e incredibil!

Un adolescent din Suceava a tăiat cablurile unui semafor! Motivul e incredibil! (sursa foto: newsbucovina.ro)

Un caz ieșit din tipare, ajuns să fie cercetat de către polițiștii suceveni, a scos la lumină o situație mai greu de imaginat.

După ce s-a pornit o anchetă, pentru infracțiunea de „distrugere”, ca urmare a faptului că fuseseră tăiate cablurile de alimentare ale unui semafor din oraș, oamenii legii suceveni au identificat autorul. E vorba despre un adolescent de 16 ani, care, potrivit Obiectiv de Suceava, locuiește într-un bloc din apropierea zonei în care se află semaforul.

Cu ce explicații a venit tânărul în fața oamenilor legii

Incidentul a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, dar abia de curând s-au aflat rezultatele cercetărilor. Verificările au fost începute după ce, în noaptea de 6 spre 7 iunie, persoane necunoscute au tăiat patru cabluri de alimentare de la un semafor, fiind, de asemenea, secționate și alte cabluri de telefonie și internet, potrivit aceleiași surse.

Daniel Baluta

Pe măsură ce s-au făcut cercetări în acest caz, polițiștii au stabilit, așadar, că persoana care a tăiat cablurile de la semafor e un tânăr de 16 ani, din orașul amintit. Acesta a fost audiat de către oamenii legii, așa fiind aflat faptul că adolescentul a ajuns să taie alimentarea semaforului pe motiv că lumina de la semafor îi bătea în geamurile locuinței. De unde și ideea de a recurge la gestul ce a ajuns în atenția polițiștilor. E de precizat că, în cazul de față, cercetările continuă.

author avatar
Andrei Coman
775 afisari

5 COMENTARII

Comments are closed.

Ultimele știri

spot_img