Momentele penibile petrecute la sfârșitul lunii trecute, în sala de judecată, care l-au avut ca protagonist pe fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, vorbesc de la sine despre calitatea șefilor de la MAI. Selectat ca martor în favoarea lui Liviu Vasilescu, fostul șef al Poliției Române, în procesul în care cere despăgubiri unui sindicalist care i-ar fi provocat traume psihice, Vela a fost prins de un jandarm când înregistra pe telefon în instanță și pârât judecătoarei.
Cu siguranță că ziua de 29 aprilie 2023 nu va putea fi uitată vreodată nici de Marcel Vela, nici de judecătoare și nici de jandarmul implicat. Chemat în fața judecătoarei să depună mărturie în favoarea fostului șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu, după întâlnirea acestuia cu interlopii, noaptea, în biserică, în timpul pandemiei, fostul ministru al Afacerilor Interne, liberalul Marcel Vela, s-a făcut de tot râsul în fața celor prezenți, dar mai ales în fața judecătoarei, căreia nu-i venea să creadă că un fost demnitar poate face așa ceva.
”Domnul Marcel Vela a avut, în sala de judecată, metehne de securist. Acesta a înregistrat ședința până când un jandarm a venit și s-a pus lângă el, ca și copoiul lângă vânat, și a oprit ședința. I-a spus judecătoarei că martorul înregistrează ședința. <<Nesimțitul, impertinentul, cum își permite, nu îi este rușine>>, a zis Marcel Vela. Judecătoarea a fost puțin stingheră și l-a întrebat pe jandarm dacă își menține cele precizate și dacă sigur este telefonul martorului. <<Da, doamna președinte, este în banca a treia>>, a răspuns jandarmul. Era ca un pekinez care te-a prins de pantaloni și nu te mai lăsa. Mi-am mușcat limba, am avut dureri crâncene vreo trei zile, că eram în prima bancă și nu puteam să-mi permit să râd. <<Nu, doamna președinte, eu, senator al României, cum să fiu acuzat de așa ceva>>, a spus Marcel Vela”, ne povestește Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.
Un jandarm adevărat
Judecătoarea i-a cerut apoi lui Vela să-și scoată telefonul, iar acesta a început să-l caute în buzunarele din față, în cele din spate și ”și-a dat seama” că nu-l avea la el, spunând că poate i-a picat din buzunar. La care jandarmul zice: ”Așa este, doamna președinte, l-a lăsat intenționat pe banca a treia, în spate”. Apoi judecătoarea l-a rugat pe Marcel Vela să-și identifice telefonul de pe banca din spate. ”A, cred că este al meu, dar uitați, e închis, nici vorbă de așa ceva, cum să fac eu așa ceva”, a zis Vela. Dar jandarmul nu s-a lăsat: ”Doamna președinte, are aplicația de înregistrări pornită”. ”S-a uitat Vela la jandarm de am crezut că-i dă una. Că jandarmul era enervant de statornic. Apoi Vela i-a arătat telefonul judecătoarei, ca să vadă că telefonul e închis. Jandarmul a insistat: <<Doamna președinte, dacă l-ar deschide, s-ar vedea că e înregistrarea pornită>>. Apoi judecătoarea i-a spus lui Marcel Vela să deblocheze telefonul și aici a picat tavanul”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.
8 minute și 43 de secunde
După vreo 40 de secunde de momente stânjenitoare, Marcel Vela și-a pus amprenta pe telefon, s-a făcut lumină pe ecran și a apărut aplicația de înregistrare, cu 8 minute și 43 de secunde. ”Exact în acest moment, domnule Vela, veți șterge înregistrarea de pe telefon”, i-a spus judecătoarea. ”Doamna președinte, am fost într-o ședință internațională, poate de acolo mi-a rămas”, a zis Marcel Vela. Evident că nu avea nicio legătură, dar judecătoarea i-a dat doar avertisment și nu l-a amendat, grăbită, probabil să depășească momentele penibile. ”I-am șoptit, avocatului meu ce întrebări să-i pună lui Vela și atunci Vela i-a spus judecătoarei că de ce șoptesc avocatului, că de ce nu îi adresez eu întrebările, că ce, îmi e greu? Judecătoarea i-a spus lui Marcel Vela să fie ultimul comentariu, că este la latitudinea părții cine adresează întrebările. I-am pus eu întrebările și una dintre întrebări a fost dacă Vela a dispus să aibă loc întâlnirea lui Vasilescu cu interlopii sau a fost inițiativa lui Vasilescu. După ce s-a plâns că întrebarea era tendențioasă, Vela a fost obligat de judecătoare să răspundă. A stat el, săracul, și s-a gândit și apoi a răspuns că nici el, nici Vasilescu”, ne mai povestește Cosmin Andreica.
Momente halucinante
”Dar cine”, l-a întrebat judecătoarea pe Marcel Vela. ”Nu vă pot spune”, a răspuns Vela. ”Domnule Vela, sunteți sub jurământ, răspundeți la întrebare”, i-a spus judecătoarea. Apoi, fostul ministru al Afacerilor Interne a început să susțină că a fost vorba despre o celulă de criză, formată din cei mai buni specialiști ai MAI, dar, până la urmă, a zis că el a dispus. ”Uluitor este faptul că Marcel Vela a declarat în instanță că, pentru ceea ce a făcut, Liviu Vasilescu ar trebui considerat erou național. Și s-a lăsat liniștea în sală. Dar a adăugat apoi că nu faptul că s-a întâlnit cu interlopii îl face erou național, ci faptul că a rezolvat cazul”, ne-a mai spus Cosmin Andreia. Acesta a arătat că, ulterior, Aurelian Ciocârlan, fostul șef al Poliției Capitalei, care nu a auzit mărturia lui Vela, a zis că el a dispus ca Liviu Vasilescu să se întâlnească cu interlopii. ”Cred că înregistrarea lui Vela avea ca scop să-i demonstreze lui Liviu Vasilescu că a mărturisit ce trebuie, exact ca fotografia cu buletinul de vot”, a conchis Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Ar mai fi de spus faptul că plângerea reclamantului Liviu Vasilescu, actualul șef al DGA, a fost respinsă de judecătoare.