AcasăSOCIALULUITOR! Aşa arată prima Dacie din istorie care merge după ce ai...

ULUITOR! Aşa arată prima Dacie din istorie care merge după ce ai băgat-o în priză!

Daca SpringAşa arată prima Dacie din istorie care merge după ce ai băgat-o în priză!

A venit şi ziua cea mare. În sfârşit. Dacia scrie istorie. Astăzi, 15 octombrie, primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, este prezentat de către francezii de Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.

Chiar dacă maşina se lansează, oficial, astăzi, ea va putea fi cumpărată abia din 2021. Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.

Noul autoturism afişează atributele recunoscute ale mărcii, respectiv: simplitate, robusteţe şi accesibilitate, iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, conform Agerpres. Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.

Dacia Spring

Ce preţ va avea Dacia Spring?

Acest model se doreşte a fi un mini-SUV electric accesibil, ca preţ. Dacia Spring va costa între 15.000 şi 20.000 de euro, în funcţie de dotări şi opţiuni. Şefii de la Renault şi-au îndreptat o bună parte dina tenţie către Dacia. La lansare, va veni şi Luca de Meo, CEO Groupe Renault, acesta urmând să dezvăluie inovaţiile hibride şi 100% electrice ale companiei.

Printre acestea se vor afla: un showcar care anunţă viitorul crossover electric al mărcii Renault (bazat pe noua platformă CMF-EV dedicată vehiculelor electrice), Spring – maşina electrică accesibilă tuturor, care întruchipează noua revoluţie Dacia, precum şi gama extinsă de modele electrice şi electrificate, inclusiv Renault Arkana E-TECH Hybrid, noul SUV hibrid coupe care va fi disponibil în Europa.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

author avatar
Andrei Ștefan
867 afisari

4 COMENTARII

  1. Asa arata o Dacia electrica …!De ce nu ai aratat doar o roata sau un surub ca ar fi fost suficientZiaristi prosti si incompetenti Siktir prostanilor !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger