AcasăSOCIALUE vrea să ne ia și casele. N-ai bani de renovare, pierzi...

UE vrea să ne ia și casele. N-ai bani de renovare, pierzi locuința

Prea mulți proprietari în țările sărace

Parlamentul European vrea să revizuiască directiva privind performanța energetică a clădirilor și să introducă măsuri drastice împotriva celor care nu-și renovează locuințele. Riscurile sunt, așa cum semnalează și eurodeputații, ca proprietarii care nu-și permit să-și ia credite ipotecare pentru refacerea din temelii a clădirilor sau a apartamentelor, să-și piardă locuința. Justificarea modificării directivei este că 36% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt produse de clădirile rezidențiale.

Potrivit unui raport adoptat marți de Parlamentul European, directiva privind performanța energetică a clădirilor trebuie modificată, astfel încât toți proprietarii de locuințe să fie obligați să-și renoveze casele, astfel încât să reducă la minimum consumul de energie electrică și termică.

Principala justificare este aceea că 36% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt produse de clădiri, în special de cele din zonele rurale și din țările sărace ale UE. Parlamentarii semnalează că 40% din energia UE este consumată de clădiri și că aproape 75% din acestea sunt ineficiente energetic, astfel că sunt necesare urgent renovări ambițioase și profunde.

”În ciuda ineficienței fondului de clădiri din Europa, doar 0,4-1,2% din locuințe sunt renovate în fiecare an. Dacă nu abordăm rata scăzută de renovare a clădirilor din UE cu un cadru legislativ puternic, riscăm să nu ne îndeplinim obligațiile climatice. Trebuie promovată utilizarea energiei regenerabile în clădiri și stimulate renovările profunde. Ar trebui să se includă cerințe minime de performanță energetică pentru a ridica standardele pentru clădirile noi și existente. Ghișeele unice pentru consiliere pentru renovare ar trebui să ofere informații clare și imparțiale pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a lua măsuri. În cele din urmă, împrumuturile și granturile specifice vor fi esențiale pentru a stimula valul de renovare”, se arată în raport.

Sărăcia energetică, tratată cu credite ipotecare

Europarlamentarii indică faptul că gospodăriile aflate în sărăcie energetică locuiesc adesea în clădirile cu cele mai proaste performanțe și susțin că nu este acceptabil ca cei mai vulnerabili să fie expuși la riscurile financiare și de sănătate asociate cu casele cu pierderi de căldură și aparatele electrocasnice ineficiente, care provoacă cele mai mari facturi la energie. Prin urmare, se propune aplicarea standardelor minime de performanță energetică mai întâi în clădirile cu cele mai slabe performanțe. Ce înseamnă acest lucru? Că primii obligați să plătească pentru renovări vor fi tocmai cei cu venituri mici.

”Obligarea renovărilor trebuie să vină cu garanții pentru gospodării, protejându-le de datorii împovărătoare, pierderea locuințelor sau împotriva creșterii chiriei. Costurile și beneficiile trebuie împărțite în mod echitabil și trebuie mobilizat sprijinul financiar, alături de introducerea altor garanții sociale. Numai atunci putem implica comunități întregi în renovări și putem asigura creșterea calității vieții oamenilor”, se arată în raport. Cum venituri mici, comparativ cu costurile uriașe ale renovării, au aproape toți cetățeniii statelor sărace din UE, consecința va fi pierderea locuințelor.

”Se discută și de pierderea dreptului la proprietate, prin această directivă, dacă cetățenii nu respectă legea. Bani pentru renovare, de unde? Împrumuturi și ceva granturi! De ce? Vor ei să ne salveze de la sărăcia energetică!”, ne-a declarat Marius Tudor, fost consilier în Parlamentul European.

Toată lumea la bancă

Fondurile UE, cum ar fi Fondul pentru climatul social sau Facilitatea pentru redresare și reziliență, ar trebui utilizate ca garanții și ca fonduri revolving, pentru a asigura accesul la finanțare pentru acele grupuri care au dificultăți în a beneficia de credite ipotecare sau împrumuturi tradiționale, se mai precizează în raport. ”Contractele de performanță energetică și schemele pe factură, granturile și programele integrate subvenționate de renovare a clădirilor la nivel local vor viza grupurile vulnerabile și vor conduce la renovări la prețuri accesibile sau chiar neutre din punct de vedere al costurilor”, consideră europarlamentarii.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
10.312 afisari

16 COMENTARII

  1. Pe sta chiar vreau s-o vad 😂😂😂😂 you made the law, let’s see you enforce it 👍

      • UE cade in curand, oricum. Ei dau legile astea fara numar ca sa isi pastreze salariile si sa ii multumeasca pe stapanii lor.
        Europa nu mai este demult o democratie si poporul peste tot a inteles asta. Suntem sub stapanirea unor asa zise elite, a unor corporatii cu minionii lor si cu zbirii de rigoare, politicienii si alte autoritati. Si mai sunt curtenii astia din ong urri platitii regeste sa frece ments si sa vonite prostii.
        Dar nu mai tine mult, pana in 2030 astia o sa fie istorie. O sa piarda toate partidele..
        Abia astept sa le manamc coliva

  2. Odată cu schimbarea macazului occidentului de la o civilizație de succes bazată pe valori umane, într-un sistem fundamental corupt și antiuman dominat de cancere instituționale precum mUE, NATO, ONU, FMI, șamd, s-au reinstalat principiile jafului, abuzului și exploatării perpetue.
    Atâta timp cât iobagul nu își stoarce fiecare picătură de sudoare pe moșia stăpânului de când se trezește până adoarme, atâta timp cât are un colț de pâine în plus față de limita absolută a foamei, mereu vor fi „obiective superioare” de atins și „crize existențiale” de evitat, întotdeauna cauzate de acele picături de sudoare și de acel colț de pâine în plus, niciodată de ziguratele, statuile de aur și dezmățul stăpânilor.
    La fel ca orice cancer, aceste monstruozități nu pot fi reparate sau redresate, ele trebuiesc înlăturate.

  3. Dupa ce le a dat totul moca ,acum trec la nivelul urmator vor tot .Astia de la noi chiar nu inteleg ca nu pot sa sature niste nesatui sau saci fara fund!Mars!!!!

  4. La noi sunt cei mai multi proprietari de imobile si independenti de chiriile dezvoltatorilor miliardari.
    E mancarea mai scumpa si utilitatile mai scumpe, raportate la salarii si pensii?
    Da.Daca nu ai bani, vinzi sau iti scot ei la licitatie, casa.
    Desigur, nu e real, e o ipoteza…

    • Apropo de ce spui cu mancarea si altele mai scumpe: un borcan de ness cappuccino la noi pe emag este 47 de lei, iar in carfurul din Spania costa 4,55 euro, adica 22,6 lei. Mi se pare mai mult un pic decat dublu.

  5. De unde naiba puteti scoate asemenea minciuni si fake-uri, doar sa fie impotriva Europei ?
    Primiti bani de-a moaca si rastalmaciti tot, dati cu piatra si scuipati.

    • Banii nu sunt de a moaca.
      Romania contribuie cu bani f.multi…! la bugetul UE. Si asta din banii nostri.

    • Mda, asa e, totul fake. Da’ ca trebuie sa deblocam 2,7 miliarde de euro ca sa primim 30 de milioane prin PNNR ce zici ? Tu crezi ca Evropa asta e un fel de societate de binefacere, un fel de Armata Salvarii care vine la romani cu camioane pline de bani si ni-i da noua moca, asa din simpatie. Asta inseamna ca intelectul tau nu a depasit pragul unui copil de clasa a treia.

  6. Basme tata…nu se vorbeste nimic in directiva UE de luarea de case…numai niste jurnalisti alarmisti si prostovani speculeaza asa ceva

  7. Zilnic se vinde ce a mai rămas. Unde sant banii ma menorocitilor!de unde sa va mai dam nenorocitilor dacă nu avem!mars! Moromete ce faci ?

  8. Huuuuuuue este o structura ticalosita, dictatoriala si criminala! Parca am scapat de comunism, nu? Acum am nimerit in dictatura neomarxista mai ticalosita… Asa arata statul de drept si democratia nenorocitilor???

  9. Cei mai deștepți au fost englezii care și-au băgat picioarele în uniunea europeană.

  10. UE este in prapastie ,un colhoz de sclavi degenetati,drogati ,homalai si pedofili ,nici o sansa sau viitor nu au

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger