Marea problemă cu care se confruntă atât susținătorii migrației cât și opozanții este lipsa unor măsuri concrete pentru abordarea fluxului migrator față de interesele și siguranța europenilorÎncepând cu 2015, migrația în Uniunea Europeană a fost un fenomen care a dominat dezbaterile politice, generând tensiuni între statele membre.
Acest fenomen s-a transformat într-o veritabilă criză, pe măsură ce valul de migranți și de refugiați din zonele de conflict a inundat continentul european. Gestionarea migrației a rămas extrem de politizată, în detrimentul acțiunii colective la nivelul UE.
Blocul comunitar, divizat în zone de influență
Blocul comunitar este scindat în zone de influență: pe de o parte, țări în care crește naționalismul conservator și populismul eurosceptic, iar pe de altă parte, țări cu politici de migrație tolerante.
De exemplu, în Italia, Liga (cunoscută anterior sub numele de Liga Nordului) a fost un adept proeminent al unor controale mai stricte ale imigrației și de a acorda prioritate italienilor nativi. În mod similar, în Austria, Partidul Libertății (FPÖ) a făcut presiuni pentru legi mai stricte privind imigrația și controale mai stricte la frontiere. În Ungaria, Fidesz, condus de prim-ministrul Viktor Orban, a adoptat o poziție fermă împotriva imigrației, pledând pentru păstrarea identității culturale și etnice a țării.
De la grupul V4 la migrația „multiculturală”
Grupul de la Visegrad sau „V4” (Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia) promovează o abordare comună a frontierelor externe, se opune cotelor obligatorii de relocare a migranților și promovează măsuri de securitate.
Germania și Suedia au avut în mod tradițional o poziție relativ deschisă față de migrație, subliniind multiculturalismul și drepturile omului. Au adoptat politici de primire pentru refugiați, concentrându-se pe ajutor, integrare și egalitate. Aceste țări văd migrația ca pe o șansă de dezvoltare economică.
Interesantă este atitudinea Franței: dintr-un susținător al migrației – având în vedere continuarea influenței post-coloniale în Africa – a ajuns să înăsprească controalele la graniță și programele pentru solicitanții de azil. Partidele de dreapta sprijină politicile anti-migrație, invocând combaterea terorismului și amenințările la adresa securității naționale.
Olanda este remarcată prin politicile sale de migrație „multiculturală” și prin accentul pus pe „asimilare”. Cu toate acestea, mulți olandezi consideră în prezent că diviziunile societale se adâncesc și că sunt supuse unei presiuni tot mai mari pentru a lua atitudine în dezbaterea privind migrația.
Dar marea problemă cu care se confruntă atât susținătorii migrației cât și opozanții este lipsa unor măsuri concrete pentru abordarea fluxului migrator față de interesele și siguranța Uniunii Europene.
Cele două tabere vor profita de alegerile europene din iunie pentru a-și etala pozițiile pro sau anti-migrație. Dar nu este decât un teatru politic ce va învrăjbi și mai mult opinia publică. Între timp, valul migrator va continua să se reverse.
