Cauta

UE ne trece pe mâncare „eco”. Bruxellesul vrea controlul agriculturii

Pe fondul unui lobby puternic declanșat de activiștii furajați cu bani de ONG-uri direct interesate, deputații europeni au declanșat ofensiva asupra controlului total în agricultură. La Bruxelles s-a luat decizia să trecem toți pe mâncare „eco”, iar pentru asta e nevoie să dispară marile ferme și întreprinderi agricole, chipurile pentru a elimina pericolul folosirii pesticidelor și îngrășămintelor. Bătălia e una pe viață și pe moarte, căci în tabăra opusă regăsim fermieri și giganți din domeniu, deopotrivă sprijiniți puternic chiar de Guvernul Americii.

Planul Comisiei Europene urmărește preluarea controlului în agricultură și o schimbare radicală, începând cu noțiunea de fermă și până la …furculița consumatorului.

Ce interes are America

Se vorbește despre un nou model agricol, dar unul radical, bazat pe reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor până în 2030, reducerea dramatică a îngrășămintelor și asigurarea faptului că 25% din terenurile agricole vor fi ecologice în următoarea decadă.

În același timp, America a semnat parteneriate cu mai multe state europene, asigurându-se că producția agricolă va rămâne la un nivel ridicat și în următorii ani. Evident, interesul este ca firmele americane din agribusiness să-și păstreze relațiile și contractele aflate în derulare pe „Bătrânul continent”. Dar, cum banii sunt la UE, Bruxelles se pregătește de „șantaj”, fluturând subvențiile agricole de 270 de miliarde de euro pe la nasul fermierilor. Cine va câștiga bătălia, nu se știe, însă e sigur că proiectul „From farm to fork” ne va influența pe toți.

Europenii mănâncă prea multă carne, zic activiștii

Unul dintre argumentele acestei schimbări este acela că europenii mănâncă prea multă carne, zic activiștii.  Pe cale de consecință, se impună o diversificare a alimentației, în sensul că produsele vegane trebuie să devină partea esențială a meniului.

Printre altele, activiștii mai vor recunoașterea faptului că produsele agricole obținute la scară industrială sporesc riscul de boli mortale la om.

Alimente mai puține, foamete sigură, răspund fermierii

Deputat olandez și co-autoare a raportului care urmărește eliminarea fermelor agricole, Anja Hazekamp susține că lobby-ul din partea fermierilor era de așteptat. „Dar, am fost surprinsă de intensitatea sa”. Totuși, firmele de agribusiness și fermierii rămân pe poziție: planul „Farm to Fork” ar putea scădea producția de alimente și, în final, va aduce foametea în Europa. În plus, va dăuna și luptei împotriva schimbărilor climatice.

Una peste alta, studii recente arată că acest plan al Bruxellesului înseamnă Armaghedonul agricol în lume. Recent, Departamentul Agriculturii al SUA a susținut că „Farm to Fork” va distruge fermele agricole europene, în același timp urmând a crește dependența UE de alimentele importate.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version