Cauta

UE condamnă România la foamete. Interdicții la protecția culturilor

În ritmul interdicțiilor de la UE, România nu va mai putea cultiva nimic

Interzicerea de către Uniunea Europeană a insecticidelor pe bază de neonicotinoide va aduce foametea în România. Pe lângă floarea soarelui, pe care nu o mai putem cultiva, dăunătorii care nu pot fi anihilați cu alte tipuri de insecticid au început să atace nu numai porumbul și sfecla de zahăr, ci chiar și grâul, punând astfel în pericol securitatea alimentară a țării.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat cu seninătate că România intră în al doilea an de interdicție de la UE la folosirea neonicotinoidelor  în tratarea semințelor de floarea soarelui, fapt care va reduce dramatic suprafețele cultivate. Culmea este că niciunul dintre reprezentanții Românei la Bruxelles nu s-a ”bătut” pentru securitatea alimentară a țării, răspunsul Ministerului Agriculturii pentru fermieri fiind că nu a avut argumente să susțină folosirea acestui insecticid. Argumentul crucial ar fi fost însă acela că România este afectată de o insectă specifică acestei zone, cunoscută sub denumirea de rățușca porumbului, care pur și simplu face ravagii în aceste culturi. Mai mult de atât, insecta nu distruge doar floarea soarelui, porumbul și sfecla de zahăr, ci, de anul trecut, a început să distrugă și grâul. Singurele culturi pentru care România a obținut permisiunea în acest an de a folosi neonicotinoidele au fost porumbul și sfecla de zahăr. ”Pentru campania de primăvară 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unor produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor la tratarea semințelor de porumb, precum și a semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecția plantelor pe bază de neonicotinoide. Este al doilea an consecutiv în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu acordă autorizații temporare pentru tratamentul semințelor de floarea-soarelui cu produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor. Utilizarea semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide pentru combaterea unor dăunători nu constituie niciun pericol pentru organismele nevizate, inclusiv pentru insectele polenizatoare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Grâul, în pericol

Fermierii avertizează asupra insectelor dăunătoare care au invadat culturile de grâu anul trecut, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. ”Insecta rățișoara porumbului este specifică României, celelalte state o învață în cărțile de specialitate. Dacă noi am fi fost activi la Bruxelles în COPA-COGECA puteam să le explicăm. Ei pur și simplu și-au verificat și și-au asigurat spatele lor, nu i-a interesat, că nu au problema asta. România are un climat favorabil pentru floarea soarelui, dar interdicția folosirii neonicotinoidelor va diminua profund suprafețele cultivate și, probabil, vom ajunge să cultivăm o dată la trei-patru ani. Mai mult, larvele insectei rățișoara porumbului rămân și la porumb, chiar dacă faci rotația. Mai grav este că insecta a început să apară și la grâu, pentru că am avut iernile mai blânde în ultimii ani și larvele au rămas în sol, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Neonicotinoidele combat nu numai rățișoara porumbului, ci și viermii sârmă, care constituie o problemă foarte mare pentru agricultori. La rapiță, varianta de insecticid care a fost aprobată costă de 5-6 ori mai mult și are o eficiență de doar 25% față de insecticidele pe bază de neonicotinoide. Cu cât sunt mai slabe substanțele acestea, cu atât trebuie să dai doze mai mari în tratamente și tot acolo ajungi”, ne-a declarat Florin Bercu, directorul Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (URNCSV).

Dispar pesticidele

În Uniunea Europeană pentru Green Deal s-a prevăzut reducerea masivă a pesticidelor, fapt care va afecta sever agricultura din România. În fapt, țara noastră are cel mai curat pământ din Europa, având în vedere faptul că, în ultimii 30 de ani, s-au folosit la culturi foarte puține pesticide. Dacă în celelalte țări europene substanțele folosite intensiv au reușit să ducă la dispariția dăunătorilor, în România evoluția a fost una naturală. Peste aceasta însă s-au adăugat anii de secetă, care au favorizat apariția și înmulțirea insectelor distrugătoare. ”Cultivăm din ce în ce mai puțin floarea soarelui, iar anul trecut am avut și seceta, care ne-a epuizat. Lucrul acesta se vede și în producția de miere, care a scăzut foarte mult, pentru că floarea soarelui este extrem de importantă pentru albine. S-a dovedit deja că neocotinoidele aplicate în tratarea semințelor nu afectează în niciun fel albinele. Neonicotinoidele au fost autorizate de Comisia Europeană, au fost verificate și sunt sigure. Este mult mai eficient să faci tratamentul la o tonă de sămânță decât să tratezi câteva sute de hectare. Problema este că dacă nu faci tratament la sămânță trebuie să tratezi în vegetație, pentru că sigur albina nu zboară până răsare planta, că este frig. Substanțele astea care se găsesc acum nu prea mai omoară niciun dăunător, singurele care mai au efect sunt doar neonicotinoidele”, ne-a mai precizat directorul UNCSV, Florin Bercu.

Ultimele stiri

  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Exit mobile version