AcasăSOCIALUcraina și Republica Moldova îşi caută salvarea în România: ce au cumpărat...

Ucraina și Republica Moldova îşi caută salvarea în România: ce au cumpărat cu disperare din magazinele noastre

curent-electricUcraina și Republica Moldova îşi caută salvarea în România: ce au cumpărat cu disperare din magazinele noastre

Ţările europene şi-au unit forţele pentru a dona generatoare electrice şi transformatoare Ucrainei, ţară unde atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice privează o parte a populaţiei de curent şi de alte utilităţi în prag de iarnă.

„Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola.

Ucrainenii şi moldovenii cumpără de la noi

Generatoarele donate de Europa vor fi destinate menţinerii în stare de funcţionare a facilităţilor esenţiale, respectiv spitale, şcoli, instalaţii de furnizare a apei, centre de îngrijire, adăposturi sau telefonia mobilă.

Până ca ucrainenii să primească aceste generatoare donate, oamenii îşi cumpără de unii singuri.

Oamenii vin în România și ca să-și cumpere generatoare. Asta a dus la o adevărată criză de astfel de aparate pe piața de la noi, în special în orașele aflate aproape de granița cu Ucraina.

Puține magazine de profil mai au generatoare, iar comercianții spun că cererea a crescut masiv în ultima lună.

Un generator costă şi 5.000 lei

Situația se repetă în mai toate magazinele din estul României, care au clienți veniți inclusiv din Ucraina și Republica Moldova. Furnizorii de generatoare spun că fac față cu greu cererii, care a crescut de zece ori față de anul trecut.

Prețul unui generator pleacă de la 700 de lei și poate ajunge până la 5.000 lei.

Rusia a lansat miercuri un nou val de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice ucrainene, în seria de atacuri de acest fel începută în luna octombrie pentru a încerca să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat prin agresiunea rusă.

author avatar
Andrei Ștefan