AcasăSOCIALTVA-ul scade de la 19% la 5% pentru aceste produse. Klaus Iohannis...

TVA-ul scade de la 19% la 5% pentru aceste produse. Klaus Iohannis a promulgat legea!

klaus_iohannis TVATVA-ul scade de la 19% la 5% pentru aceste produse. Klaus Iohannis a promulgat legea!

Veşti bune pentru cititorii înăriţi. Celor care le place lectura în format electronic trebuie să afle că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care se aplică o reducere a TVA de la 19% la 5% pentru e-books şi presa digitală. Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Şeful statului a promulgat inițiativa prin Decret nr. 1283/2021, ce devine Legea nr.291/2021.

S-au adus modificări Codului Fiscal

Concret, se aduc modificări Codului fiscal astfel încât cărţile electronice să fie livrate cu o cotă redusă de TVA, conform ZF.

La articolul 291 alineatul (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii”, aşa cum scrie în legea promulgată.

Proiectul, devenit lege, amendează Codul fiscal în sensul reducerii de la 19% la 5% a TVA pentru cărţile electronice şi presa digitală, aşa cum este în alte 17 state ale Uniunii Europene.

Scade TVA-ul şi la lemnele de foc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, două legi care prevăd scăderea TVA pentru lemne de foc de la 19% la 5%, pentru persoane fizice şi şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Şeful statului a mai promulgat legea pentru aprobarea Contractului de finanţare (Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi – COVID-19), dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti şi la Luxemburg, la 20 aprilie 2021.

author avatar
Andrei Ștefan