Cauta

Turiştii români îşi plâng de milă pe Aeroportul Otopeni. Zborurile spre Italia, întârziate sau anulate!

Turiştii români şi-au stricat vacanţele încă dinainte de a pleca spre destinaţiile dorite. Coşmarul a început încă de pe Aeroportul Otopeni. Mai multe zboruri din București spre Italia au întârzieri de câteva ore sau chiar au fost anulate.

Și asta pentru că angajații din peninsulă au intrat oficial în grevă, iar acestora li s-au alăturat și piloții de la alte două companii low-cost.

Companiile aeriene nu comunică cu turiştii

Turiştii care încă mai visează că vor pleca spre destinaţiile dorite sunt la capătul puterilor pentru că niciun reprezentant al companiilor responsabile nu oferă nicio informație și acuză că vor apela la autoritățile statului.

Trebuia să zburăm la 13,30 și pe panoul de plecări, în mod nejustificat, s-a amânat plecarea cu 6 ore. Nu ni s-a oferit absolut nicio informație. Spunând că pur și simplu s-a anulat zborul pentru ora 17″, povestește un călător.

Care sunt revendicările greviştilor?

Greviștii din Italia și Belgia cer ca salariile angajaților să revină la nivelul dinaintea pandemiei de Covid-19. Atunci au fost nevoiți să accepte o reducere salarială temporară din cauza restricțiilor de călătorie. Odată cu revenirea la normal, piloții au acuzat că nu se mai respectă perioadele de odihnă. De cealaltă parte, pasagerii sunt cu nervii la pământ.

Altfel, duminică, un avion cu pasageri al companiei aeriene Wizz Air, care a decolat de pe Aeroportul Otopeni din Capitală, s-a întors după 20 de minute.

Turiştii au aşteptat 4 ore în aeroport pentru ca şucrurile să se rezolve şi să plece, în sfârşit, spre Bruxelles.

Ultimele stiri

  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 5 septembrie 2025 – Astăzi este o zi minunată
  • Exit mobile version