Cauta

Trei pacienți cu suspiciune de ANTRAX cutanat, internați la un spital din Iași

sursa foto: Facebook/Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Sfânta Parascheva" Iași - Oficial

Trei persoane se află sub atenta monitorizare a specialiștilor de la un spital din Iași, după ce au ajuns la unitatea medicală având semne și simptome caracteristice Antraxului cutanat. Se așteaptă rezultatele analizelor amănunțite, pentru a se vedea dacă suspiciunea de infectare cu această boală se confirmă.

Cei trei pacienți cu suspiciune de antrax cutanat se află internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. Managerul unității medicale a fost cel care a anunțat, în prima zi a acestei săptămâni, că începând de vineri în triajul spitalului din Iași au ajuns trei persoane „care prezentau semne și simptome caracteristice Antraxului cutanat”.

Au spus că lucrează la o fermă de bovine din județ

Din câte a precizat pe Facebook managerul spitalului din Iași, toți cei trei pacienți au declarat că lucrează la o fermă de bovine din județul Iași.

Pacienții au fost evaluați, internați și s-a inițiat tratamentul specific imediat. S-a mai anunțat că unul dintre ei a avut nevoie și de intervenție chirurgicală.

„În cursul zilei de astăzi, în urma obținerii analizelor specifice, vom putea spune cu certitudine dacă discutăm într-adevăr de antrax sau de o altă patologie”, a mai spus, uni, pe aceeași rețea de socializare, Florin Roșu, managerul spitalului.

Medic: „Antraxul este o boală infecțioasă deosebit de gravă”

În prezent, pacienții urmează tratamentul și sunt stabili din punct de vedere hemodinamic și respirator. Cei trei se află sub monitorizare multidisciplinară, așadar sunt în grija mai multor specialiști.

Antraxul este o boală infecțioasă deosebit de gravă determinată (…) de o bacterie foarte rezistentă. Există mai multe forme de Antrax: cutanat, gastro-intestinal, respirator și orofaringian. Cea mai comună formă este antraxul cutanat”, a explicat medicul.

Conform doctorului Florin Roșu, dacă tratamentul este inițiat precoce, rata de mortalitate este „una foarte mică”.

Ultimele stiri

  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Exit mobile version