Cauta

Trei copii răniți după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident. Unde s-a întâmplat totul

Trei copii răniți după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident. Unde s-a întâmplat totul - Ziarul National

(sursa foto: Facebook)

Emoții pentru mai mulți copii aflați într-un microbuz destinat transportului școlar.

Un accident în care au fost implicate un microbuz școlar și un autoturism a avut loc, miercuri dimineață, într-o localitate din județul Arad. Trei copii au ajuns în grija cadrelor medicale. La fața locului au ajuns și polițiștii, care i-au testat pe cei doi șoferi cu aparatul alcooltest.

Trei elevi au fost răniţi şi transportaţi la spital. Totul, în urma accidentului în care a fost implicat un microbuz şcolar, care a fost lovit de un autoturism în localitatea arădeană Iratoşu, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, informează agerpres.ro.

Potrivit IPJ, un șofer de 49 de ani, din Iratoşu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a intrat în coliziune cu microbuzul şcolar.

Cei trei copii au fost duși la spital

Din primele informații, elevii au fost răniți ușor. Copiii au fost transportați la spital, pentru mai multe investigații medicale. „În urma impactului a rezultat rănirea uşoară, la prima vedere, a trei elevi, aceştia fiind transportaţi la spital pentru evaluarea stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale, dacă se impun. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa alcoolului”, a informat IPJ.

Din câte s-a aflat, e vorba despre două surori, în vârstă de 6 şi, respectiv, 13 ani, şi despre un băiat de 6 ani.

Inițial, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad raportase de la faţa locului că un copil a fost rănit după ce microbuzul şcolar în care se afla s-a ciocnit cu un autoturism, potrivit sursei citate. Conform primelor date, în microbuz erau şapte copii.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de către polițiști, în urma cercetărilor care se fac în acest caz.

Ultimele stiri

  • Nemulțumiri uriașe la vârful PSD. Tensiunile care ar putea să ducă la ruperea coaliției de guvernare
  • Noi imagini cu munții de zăpadă. Cum încearcă localnicii din Kamceatka să își scoată mașinile de sub nămeții uriași – VIDEO
  • Numire controversată la Ministerul Energiei. Premierul Bolojan a ales un nou secretar de stat
  • Un truc de încălzire fals care circulă în mediul online îţi pune sănătatea în pericol! Ce se întâmplă dacă îţi pui o folie de aluminiu la degete
  • Imagini cu jaful spectaculos de la Muzeul Luvru, prezentate, în premieră, la televiziunea franceză. Ce au surprins camerele de supraveghere – VIDEO
  • Ce sume trebuie să plătească statului proprietarii care îşi închiriază apartamentele. Cum se calculează impozitul
  • VIDEO. Mario Iorgulescu, prins de carabinierii italieni după ce a fugit din clinica în care a fost internat: „Acum sunt iar sub tratament” – VIDEO
  • Românii care îşi pot lua zile de concediu în plus faţă de perioada standard. Codul Muncii 2026 are prevederi clare în acest sens
  • România se confruntă cu un ger persistent, iar blocajul atmosferic afectează toată Europa. ANM: “Noi n-am mai trecut prin așa ceva din 2017”
  • De ce nu merge Nicusor Dan la Forumul de la Davos, acolo unde participă inclusiv Donald Trump. „Eu nu merg teleleu prin lume”
  • Exit mobile version