AcasăSOCIALTransilvania, în topul celor mai frumoase locuri în care să călătoreşti în...

Transilvania, în topul celor mai frumoase locuri în care să călătoreşti în 2024

Transilvania, în topul celor mai frumoase locuri în care să călătoreşti în 2024Transilvania, în topul celor mai frumoase locuri în care să călătoreşti în 2024/ Sursa FOTO: romaniatravel.guide

După trei ani cu restricţii pandemice, temeri economice, conflicte geopolitice, 2024 ar putea seta un nou record în ceea ce priveşte turismul. Transilvania este inclusă într-un top al destinaţiilor de vacanţă, realizat de către publicaţia Bloomberg.

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian a prezis că 4,7 miliarde de oameni se vor urca în avioane în 2024, generând aproximativ 964 de miliarde de dolari numai pe bilete de avion.

Transilvania, printre locațiile de top din lume

Ţinând cont de acest lucru, Bloomberg a selectat 24 de locuri de vacanţă în 2024. Printre acestea se numără insule luxuriante, ţinuturi pline de castele şi oraşe fermecătoare din Evul Mediu cu muzee spectaculoase.

„Scoateţi-l pe Dracula din cap. Această zonă din centrul României – care, da, a fost scena romanului lui Bram Stoker – merită vizitată pentru multe alte motive”, scrie Bloomberg.

Bloomberg le recomandă turiştilor drumeţii pe munte şi să exploreze zona viticolă în devenire a Transilvaniei, cunoscută pentru fetească regală. Legendara casă a lui Dracula, Castelul Bran, este o vizită obligatorie, la fel ca şi numeroasele biserici medievale. Alte situri din Patrimoniul Mondial UNESCO, inclusiv complexul minier de aur din secolul al II-lea de la Roşia Montană, sunt, de asemenea, suficient de aproape pentru excursii rapide – şi absolut fascinante – de o zi.

Lunile septembrie şi octombrie sunt sugerate pentru vremea blândă şi culori vibrante de toamnă în Munţii Carpaţi. De asemenea, luna iunie poate fi o alegere bună când temperaturile sunt mai ridicate, dar nu sunt foarte mulţi turişti.

Bloomberg nu recomandă lunile de iarnă deoarece pot fi întunecate şi reci, nici lunile iulie şi august, deoarece temperaturile sunt foarte ridicate şi e aglomerat.

Lista completă
1. Quito, Ecuador
2. Boston, Statele Unite
3. Republica Dominicană
4. Aspen, Statele Unite
5. Busan, Coreea de Sud
6. Argentina
7. Transilvania, România
8. Parcul Naţional Amboseli, Kenya
9. Belfast, Irlanda de Nord
10. Lima, Peru
11. Insula Cangurului, Australia
12. Bergen, Norvegia
13. Las Vegas, Statele Unite
14. Halifax, Canada
15. Maroc
16. Hong Kong, China
17. Montecito, Statele Unite
18. Palau
19. Malta
20. Toscana, Italia
21. Insulele Cayman
22. Ucluelet, canada
23. Willamette Valley, Statele Unite
24. San Sebastian, Spania

author avatar
Mihail Ioan
185 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger