AcasăSOCIALTragedie la Stănişeşti. Trei oameni au murit, după ce planşeul unei ferme...

Tragedie la Stănişeşti. Trei oameni au murit, după ce planşeul unei ferme s-a prăbuşit peste ei

sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta

Momente dramatice într-o localitate băcăuană. Trei oameni și-au pierdut viața. În ciuda eforturilor echipajelor medicale ajunse la fața locului, deznodământul a fost unul cumplit: s-a declarat decesul celor trei victime.

Nenorocirea a avut loc joi, iar în acest caz s-a deschis deja o anchetă.

Trei persoane au murit după ce planşeul unei ferme agricole s-a prăbuşit peste ele, în localitatea Stănişeşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, potrivit agerpres.ro.

La locul dramei au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor. Mai exact, la faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare. De asemenea, au intervenit şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare

După ce au fost scoase de sub dărâmături, victimele – care erau inconștiente – au fost supuse manevrelor de resuscitare. Din păcate, procedurile nu au avut rezultatele sperate, astfel că echipajele medicale au declarat decesul celor trei persoane.

„Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare de inconştienţă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, potrivit aceleiași surse.

Se fac cercetări pentru a se stabili exact cum s-a produs această nenorocire. Poliţiştii au deschis o anchetă sub coordonarea unui procuror criminalist, în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

author avatar
Andrei Coman
257 afisari

1 COMENTARIU

  1. Noaptea mintii: prima data pui in pod cateva tone de graunte dupa care te hotarasti sa pui niste proptele ca sa nu se prabuseasca podul de la greutate… Ca in povestile lui Creanga.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger