AcasăSOCIALTragedie la Galați. Sfârșit cumplit pentru un băiat de 10 ani -...

Tragedie la Galați. Sfârșit cumplit pentru un băiat de 10 ani – VIDEO

(sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta)

Un băiat în vârstă de 10 ani din județul Vaslui a murit, sâmbătă, după ce a suferit răni grave, în urma unui accident produs la Galați, unde mersese pentru a participa la o competiție sportivă.

Nenorocirea s-a produs în câteva clipe, în zona unui gard ce împrejmuiește un teren de fotbal care, conform IPJ Galați, aparține de un stadion din municipiul Galați. Gard care, din motive neclare, încă, s-a desprins, fără ca băiatul să se mai poată feri din calea pericolului.

S-a cerut urgent ajutor la 112, iar copilul a fost preluat de cadrele medicale și dus cu o ambulanță la spital. Din păcate, însă, doctorii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil din ghearele morții.

”Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, au transmis polițiștii gălățeni, citați de Mediafax.

Cazul tragic se află în atenția polițiștilor, care fac cercetări pentru a stabili toate condițiile în care s-a produs accidentul.

191 afisari

2 COMENTARII

  1. Super-oferta: castiguri online.
    Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate, invatam totul impreuna!
    Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Se semneaza un contract cu pixul,in original,trimis mai apoi prin posta! Nu se vinde nimic, nu se promoveaza!
    Pentru detalii, contactati-ne pe adresa de e-mail: acitivitatecompletonline@gmail.com

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger