AcasăSOCIALTragedie în Ialomița, în urma unui incendiu. Un bărbat a sfârșit în...

Tragedie în Ialomița, în urma unui incendiu. Un bărbat a sfârșit în condiții cumplite – cum a fost găsit de pompieri

Tragedie în Ialomița. Un bărbat a sfârșit în condiții cumplite, în urma unui incendiu (sursa foto: ISU Cluj/facebook)

Pompierii care au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a afectat o casă dintr-o comună ialomițeană au făcut o descoperire cutremurătoare, după ce au intrat în locuința respectivă – au găsit trupul fără viață al unui bărbat.

Salvatorii de la Garda de intervenție Slobozia au fost cei care au intervenit, miercuri, în jurul orei 22:20, pentru a lichida incendiul izbucnit la o casă de locuit din comuna Gheorghe Lazăr, din câte au anunțat, joi, 16 septembrie, reprezentanții ISU Ialomița.

În zonă s-au îndreptat pompierii, cu două autospeciale de stingere, dar a fost trimisă și o ambulanță SMURD B2. Când au ajuns echipajele de intervenție la fața locului, incendiul cuprinsese un dormitor și acoperișul locuinței.

Trupul carbonizat al victimei, găsit în casă

După ce s-a reușit localizarea flăcărilor, pompierii au intrat în casă. Unde, din păcate, au găsit trupul unei victime. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, al cărui trup carbonizat a fost descoperit în interiorul imobilului. Nu se știe deocamdată cum de nu a reușit victima să iasă din casă pentru a se salva din calea focului.

Incendiul a cauzat și pagube materiale destul de însemnate. ”Au ars: aproximativ 60 metri pătrați din acoperiș, o cameră, un hol, o terasă, mobilier, electrocasnice și materiale textile. S-au degradat pereții la celelalte camere”, conform ISU Ialomița.

S-au făcut cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat și ce ar fi putut declanșa incendiul. Potrivit sursei menționate, s-a stabilit drept cauză probabilă un scurtcircuit, ”produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător”.

111 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger