AcasăSOCIALTraficant de droguri, reținut de criminaliști. Bărbatul avea peste 1 kilogram de...

Traficant de droguri, reținut de criminaliști. Bărbatul avea peste 1 kilogram de canabis

dosar penal

Captură de proporții pentru poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași. Aceștia au efectuat o percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal de trafic de droguri de risc, în urma căreia au ridicat peste 1 kilogram de canabis.

În urma percheziţiei, organizate sâmbătă de criminaliști, au fost ridicate 1,05 kilograme de plante de canabis în stare naturală, 69,2 grame de canabis, 49 de doze de canabis, în cantitate totală de 49 de grame. Drogurile erau destinate comercializării în orașul Târgu Frumos.

Traficantul, reținut de procurorii DIICOT

Totodată, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate din Iaşi, au mai ridicat un telefon mobil, o cartelă SIM, un laptop, un hard disk, un cântar electric, seminţe de canabis şi înscrisuri.

În acest caz, un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Duminică, bărbatul reţinut a fost prezentat Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare.

La acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi.

author avatar
Alina Costache
222 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger