Cauta

Trădare națională. Vor sa închidă și ultima termocentrală

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, își duce planurile la capăt

În timp ce țările europene anunță începerea producției de energie pe cărbune, în contextul crizei de gaz cauzată de conflictul din Ucraina, autoritățile române cer închiderea ultimei termocentrale din Hunedoara, de la Paroșeni. Scenariul este similar cu cel aplicat termocentralei de la Mintia, care a fost închisă cu aproape un an înainte de expirarea autorizației.

Închiderea termocentralei Mintia și solicitarea recentă a Gărzii de Mediu Hunedoara de închidere a termocentralei de la Paroșeni reprezintă o trădare a interesului național, susține europarlamentarul Maria Grapini. Aceasta arată că deciziile autorităților reprezintă nu numai o uriașă greșeală, dar și o dovadă de iresponsabilitate, în condițiile în care este evident că Rusia folosește gazele naturale ca pe o armă politică, iar UE permite revenirea la cărbune.

Pe de altă parte, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc, semnalează că acțiunea Gărzii de Mediu de la Paroșeni urmărește același scenariu cu cel al închiderii termocentralei Mintia. ”Ceea ce vor să facă la Paroșeni este scenariul din 2015 aplicat Termocentralei Mintia. Tot așa, Garda de Mediu a mers în control, a dat amenzi și a cerut suspendarea autorizației integrate de mediu. La fel și aici, la Paroșeni, a dat amendă și a cerut suspendarea autorizației de către Agenția de Mediu. Dacă se închide termocentrala de la Paroșeni, se închide automat și mineritul, pentru că nu mai ai ce să faci cu cărbunele pe care aveam voie să-l scoatem până în 2032. S-au trezit acum cei de la Garda de Mediu să facă verificări și la celelalte termocentrale, sunt consecvenți, nu au nicio treabă cu faptul că propunerile lor cu trecerea la termocentrale pe gaz nu mai stau în picioare, pe fondul crizei de gaze care se anunță, care alungă orice investitor”, ne-a declarat Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea.

Dependența de gazul lichefiat

Sindicaliștii din energie semnalează că se înlocuiește dependența de gaze din Rusia cu o dependență foarte riscantă, de gaze lichefiate din SUA. ”Eu cred că vor să ne ducă pe acele minicentralele nucleare și vor să interconecteze o conductă care trece prin Bulgaria cu gaz lichefiat adus din SUA. Practic, dependența rusească ia sfârșit și începe dependența americană, care este mult mai scumpă și mai riscantă, având în vedere că vorbim despre nave cu gaz lichefiat, nu de vreo conductă directă de la zăcământ”, ne-a precizat președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Iștoc. Acesta a evidențiat faptul că s-a dovedit deja că Green Deal nu a fost o soluție bună, prin prețurile la energie din 2021, care au crescut nu numai în România, ci peste tot în UE. ”Noi ne-am grăbit să închidem cărbunele și nu am pus nimic în loc și atunci numai pe regenerabile nu am reușit să susținem sistemul energetic, iar asta s-a văzut în prețuri. Acum vine și criza gazului și nu te mai poți duce pe grupurile de gaz, OMV stă cu grupul de 860 Mw oprit și anul trecut duduia la 2.000 de lei Mw, pentru că nu mai rentează”, ne mai spune Cristian Iștoc.

Este nevoie de soluții urgente

Închiderea termocentralelor, scumpirea gazelor și scăderea producției din regenerabile a creat un gol în sistem, care nu poate fi acoperit din import, atrag atenția sindicaliștii. Totodată, Nuclearelectrica urmează să oprească un grup pentru reparații, fapt care va provoca un dezechilibru major în sistemul energetic. ”Și dacă fac reactoarele 3 și 4, este vorba de 10 ani, poate, iar nouă ne trebuie o soluție azi. Iar soluția de azi este repornirea centralelor din Gorj – Turceni, Rovinari, Craiova II, Ișalnița, Govora, și repornirea Mintiei, care pot funcționa pe cărbune adus din afară. Germania produce energie pe huilă, dar huila o aduce din import. Asta trebuie să facem și noi”, ne-a declarat Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Exit mobile version