Luna lui cuptor și-a intrat în drepturi pe deplin. Temperaturile devin caniculare, așa că lumea se află în permanență în căutarea unei oaze de răcoare. Din fericire, prin contribuția și prin activitatea constantă a celor de la Totul Verde. S.A., în Sectorul 4 se află astfel de locuri la tot pasul, fie că vorbim de parcuri cu arbori umbroși, locuri de relaxare din jurul blocurilor, ori de fântânile arteziene amplasate în mai multe zone din sector.
De altfel, conform lucrării ”Ghid pentru managementul spațiilor verzi și al parcurilor din București”, realizată de Asociația Alianță Pentru Pădure, Sectorul 4 are cea mai mare densitate de arbori pe hectar (77,37 arbori/ha) din Capitală!
În plus, jardinierele care necesită o atenție deosebită, sunt mereu îngrijite, sunt tunse și udate în permanență, ceea ce face să se resimtă un spor de confort! Acolo unde nu se poate face această operațiune în mod mecanizat, se execută manual sau la furtun! De asemenea, străzile și bulevardele sunt permanent spălate!
Pe lângă toate eforturile făcute de angajați, este important de respectat câteva reguli elementare pentru acest sezon, pentru fiecare dintre noi: hidratare cât mai des, evitarea pe cât posibil a expunerii la soare și purtarea hainelor de culoare deschisă!
bĂ bĂshinoshilor!
Publicitatea se plateste zdravan! bine ar fi sa fie totul verde!
Ziarul National face reclama zilnic unor Mincinosi si Vrajitori de la sectorul 4 care nu fac mai nimic in sector , numai putina vopsea si multa culoare . Se pare ca oamenii se lasa pacaliti usor in sectorul 4 .
Totul verde…COVID!
Propaganda ieftiná,ce nu mai poate insela pe nimeni!
Totul se rezumá la distrugere camuflatá ,exterminare umaná,distrugerea naturii premeditata,la ordinul stapanilor din exterior!
Un circ ieftin pentru noi plebea ce sántem mintiti sistematic si exploatati precum animalele!
chiar langa primaria sector 4 sunt strazile pline de mizerie si ei spun ca fac ceva in sector ??