Cauta

Totul Verde., compania unde oamenii și-au regăsit demnitatea – un model de succes

Una dintre cheile performanțelor vizibile obținute la nivel de administrație în sectorul 4 o reprezintă modul în care s-au mișcat angajații companiei Totul Verde. De altfel, firma care se ocupă de întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din sectorul 4 a fost desemnată, în 2019, la nivel de țară, cea mai bună societate din domeniul amenajărilor peisagistice. Performanțele acestei societăți comerciale reies și din datele oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice (indicatorii situaților financiare anuale), conform cărora Totul Verde. a cunoscut o creștere vertiginoasă anul trecut când a reușit să aducă în vistieria companiei un profit de peste 5 milioane de lei. Evident, profitul realizat de Totul Verde, care funcționează pe legea 31 a societăților comericale, nu l-a încasat nimeni, ci s-a reinvestit în modernizarea spațiilor publice din sectorul 4.

Buna desfășurare a societății comerciale s-a văzut și în momentul în care au avut loc angajări, atunci când unele firme abia reușeau să rămână pe linia de plutire. Oameni simpli, modești, veniți din localități din jurul Bucureștiului au reușit să își găsească un loc de muncă la Totul Verde., fie că era vorba de instalator, electrician, măturător, muncitor la deszăpezire sau la amenajarea de spații verzi. Mulți dintre ei, aflați la limita subzistenței, au venit în Capitală în familie ( soț, soție, fiu, fiică) pentru că în zona din care proveneau nimeni nu îi angaja. Aici și-au găsit un colectiv, un loc de muncă sigur și un venit lunar din care pot trăi decent.  Mai mult, în toată perioada de pandemie, când foarte mulți oameni au rămas fără loc de muncă, Totul Verde. nu a renunțat la niciun angajat.

Cu cât nivelul investițiilor Totul Verde. a crescut, cu atât s-a mărit și numărul angajaților. Așa se face că de la 700 de salariați, câți avea firma în 2016, s-a ajuns la peste 1.500, în anul 2020. Dacă în 2016 un muncitor primea lunar în jur de 1.000 de lei, acum el poate câștiga peste 2.200 de lei, la care se adaugă sporuri și bonuri de masă.

Odată ce grijile financiare ale angajaților s-au diminuat și productivitatea muncii acestora a crescut. Așa se face că schimbările în Sectorul 4 se văd cu ochiul liber, de la bulevardele largi, cu spațiile verzi îngrijite aproape obsesiv, mobilier urban modern, locuri de joacă și de relaxare la tot pasul până la fântâni arteziene multicolore care seara devin o încântare pentru trecători.

Ultimele stiri

  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o „eroare” din partea Rusiei: „Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de…”
  • Exit mobile version