Subiectul pensiei este unul de interes pentru foarte mulți români, mai ales că gândul li se îndreaptă către perioada în care nu vor mai putea lucra și au nevoie de o sursă stabilă de venit.
În acest context, apare ca opțiune pensia facultativă.
„Persoanele care doresc ca, la vârsta pensionării, să beneficieze de venituri suplimentare față de cele care le revin din pensia obligatorie (Pilon I și Pilon II), pot beneficia şi de o a treia sursă de pensie – pensia facultativă – fiind necesară aderarea la sistemul de pensii facultative Pilonul III și plata contribuțiilor”, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Care sunt condițiile
În cazul în care vreți să știți amănunte despre despre Pilonul III, aflați că, potrivit aceleiași surse, dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, „cu îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative”: acesta a împlinit vârsta de 60 de ani, au fost plătite minimum 90 de contribuţii lunare, iar „activul personal este cel puţin egal cu suma necesară obţinerii pensiei facultative minime prevăzute prin normele adoptate de ASF”.
E important de precizat faptul că „tipurile și condițiile de acordare a pensiei private vor fi cuprinse în prevederile Legii privind plata pensiilor private. Până la intrarea în vigoare a acestei legi, participantul, respectiv beneficiarul, primeşte suma cuvenită ca plată unică sau plăţi eşalonate, în rate pe o durată de maximum cinci ani, la cerere”, potrivit antena3.ro.
Alte amănunte importante, conform ASF:
„Activul personal este folosit numai pentru obţinerea unei pensii facultative. Excepție fac
următoarele situații:
• participantul nu îndeplineşte una dintre condiţiile necesare, caz în care primeşte
suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de
maximum 5 ani, la alegerea sa;
• participantul beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile Legii nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, caz
în care poate obţine:
√ suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată
de maximum 5 ani;
√ pensie facultativă ale cărei condiţii şi termene sunt stabilite prin lege specială
privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi
supravegheate de ASF.
• decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru obţinerea unei
pensii facultative, caz în care suma din cont se plăteşte beneficiarilor, în condiţiile şi în
cuantumul stabilite prin actul individual de aderare şi prin actul de succesiune;
• decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă, caz
în care sumele aferente se plătesc către persoana nominalizată;
• decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă şi
acesta nu a ales un tip de pensie facultativă cu componenta de supravieţuitor, caz în
care sumele aferente se plătesc beneficiarilor.
În cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I sau de gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de muncă, în condiţiile prevederilor legislative aferente sistemului public de pensii, acesta va avea dreptul să primească contravaloarea activului său personal net, acumulat în contul fondului de pensii facultative Pilon III. În cazul invalidităţii de gradul III, participantul va avea dreptul să opteze, după caz, pentru suspendarea sau continuarea plăţii contribuţiilor la fondul de pensii facultative”.
Puteți afla mai multe detalii despre Pilonul III AICI.
NICIODATA