AcasăSOCIALTOP județe „îmbătrânite”. Teleorman - cel mai „bătrân”. Care este cel mai...

TOP județe „îmbătrânite”. Teleorman – cel mai „bătrân”. Care este cel mai tânăr județ din țară

pensionariTOP județe „îmbătrânite”. Teleorman - cel mai „bătrân”. Care este cel mai tânăr județ din țară

Cel mai tânăr județ din România este Iași, unde vârsta medie a locuitorilor este de 39 de ani, iar cel mai bătrân este Teleorman, cu o vârstă medie de 47 de ani. Doar două județe au sub 40 de ani, într-o țară în care vârsta medie este de 42,3 ani.

Datele Institutului Național de Statistică arată că în ultimii 18 ani, situația s-a deteriorat dramatic, doar două județe având sub 40 de ani (Iași și Ilfov).

Situația din România se deteriorează dramatic, iar în prezent doar două județe- Iași și Ilfov- au sub 40 de ani, într-o țară în care vârsta medie a locuitorilor ajuns la 42,3 ani, scrie Hotnews, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Capitala, sub media națională

Astfel, vârsta medie din Iași, cel mai tânăr județ din România, este de 39,1 ani, în timp ce în Ilfov se situează la 39,6 ani. În jur 40 de ani mai sunt doar Suceava (40,1 ani), Bistrița- Năsăud și Satu Mare (40,8 ani) și Sibiu (40,9 ani).

Cel mai bătrân județ este Teleorman, cu o vârstă medie a locuitorilor de 46,8 ani, urmat de Vâlcea (46,1 ani), Brăila (45 ani), Olt (44,7 ani), Hunedoara, Mehedinți și Buzău (44,5 ani).

Cu 42 de ani, București se află imediat sub media națională de vârstă, de 42,3 ani.

author avatar
Andreea Vlad