Se spune că Nicolae Tonitza privea lumea prin ochi de copil. Nu a fost neapărat un pictor al copiilor, dar a simțit că nu există nimic mai important în lumea asta.
Tonitza a murit în 1940, portretele de copii rămân o valoare sigură. Să facem o trecere peste timp, suntem în 2023, iar privirea copiilor –și viitorul lor- se sting sub nepăsarea politicienilor din România.
Profesorul Iohannis, omul de la catedră, sasul calcutat și serios…toate argumentele pentru un dascăl transformat în președinte arogant s-au topit în marasma nepăsării, neputiinței și minciunii.
România Educată este un banc răsuflat. Eduația, în picaj: la ora actuală, nimeni și nimic nu poate reconcilia generațiile actuale și cohorta de profesori – mulți depășiți, stresați și copleșiți.
Toate schimbările făcute în sistem, într-un tip atât de scurt și haotic, au efecte distrugătoare pe termen lung. Adevărații profesori sunt puțini, cei tineri nu mai sunt așa tineri: încearcă, de exemplu, să educe minorele care se căsătoresc de la 16 ani. Rata abandonului școlar este în fiecare an mai mare.
Sistemul nostru de educație este hipercentralizat, o disfuncționalitate majoră de ani de zile. Fostul profesor Iohannis știa asta – și o știe și acum. De la catedra din Cotroceni nu se aude nimic, clasa numită România primește doar lecții contradictorii și fără legătură cu realitatea.
Posturile de directori sunt politizate, evaluarea reală se scufundă într-un ocean de pile și relații. Elevii nu sunt proști, s-au prins că cei care le vorbesc nu dau doi bani pe ei și abia așteaptă să iasă la pensie cu bățul în mână și vorbele goale care nu ajută pe nimeni.
Dascălii admirabili sunt o specie pe cale de dispariție.La fel ca alți profesioniști, caută drumul străinănății.S-au săturat de bătaia de joc de acasă. Părăsesc sistemul – și la vremea în care ar trebui să fie recompensați de el. Absolvenții liceelor pedagogice nu vor mai putea preda în școli.
România Educată, o lume paralelă. Condusă de modelul imbecil-politic, este o avalanșă a lipsei de meserie dedicată. Dar stricăciunea s-a făcut, puțini din Generația Z mai țin în mână o carte.
De altfel, este și cumva un model progresist al UE, la care România s-a alipit spontan: Europa derulează un experiment nemaiîntâlnit: renunțarea la o scară de valori și la creștinism. Drumul ăsta n-are cum să se termine bine.
Și România calcă pe gât educația, cu procente infime din proiectele de buget. Slugărnicia față de politicieni îngroapă școlile, a îngropat generații întregi și o va face în continuare.
Un întreg sistem educațional este ținut pe perfuzii, deși România a avut un președinte cu meserie de profesor și are acum unul înstrăinat. Autosabotare și bătaie de joc.
În fiecare dimineață, copiii se duc la școală. Dacă îi privești atent, au ceva special, foarte important: sunt convinși că își fac datoria în felul lor. România Educată îi pleznește peste ochi.