AcasăSOCIALSchimbări majore anunțate de ministrul Educației. Ce se întâmplă cu tezele

Schimbări majore anunțate de ministrul Educației. Ce se întâmplă cu tezele

tezaTezele, ELIMINATE în acest an școlar! Schimbări majore anunțate de ministrul Educației / foto: Antena 1

Vești bune pentru elevii de gimnaziu și liceu! Tezele ar putea fi eliminate în anul școlar 2020-2021, dacă nu va exista posibilitatea de susținere a acestora. Propunerea aparține Ministerului Educației, care a anunțat mai multe schimbări în programa școlară.

Ministerul a anunţat că analizează posibilitatea eliminării tezelor, indiferent de scenariul în care se află o şcoală. O decizie în ceea ce priveşte susţinerea tezelor din acest an şcolar va fi luată în urma unor evaluări făcute de specialiştii din minister şi după consultarea cu sindicate, părinți, elevi.

„Acest aspect se află în evaluări. La momentul acesta, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei realizează o astfel de evaluare. Trebuie să vă spun că, atunci când am realizat regulamentul pentru organizarea unităţilor de învăţământ, au fost consultaţi partenerii sociali, sindicate, vorbim aici şi despre asociaţii de părinţi, Consiliul Elevilor.

Şi am luat atunci, la momentul începerii anului şcolar, o decizie. Dacă, însă, în contextul epidemiologic, va trebui să luăm alte măsuri, le vom lua, le vom analiza şi vom transmite ceea ce s-a decis în cadrul Ministerului Educaţiei spre consultare, ca şi data trecută, cu partenerii noştri”, a arătat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, conform hotnews.ro.

Vor fi analizate mai multe variante

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Luminița Barcari a venit cu precizări legate de susținerea tezelor, luni, la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică privind elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei.

Se vor analiza mai multe variante, astfel încât să fie aplicate aceleași reguli și pentru copiii care învață în scenariul verde, adică merg la școală, și pentru cei care fac exclusiv cursuri online, potrivit secretarului de stat Luminița Barcari.

„Așa cum a spus și doamna ministru, analizăm posibilitatea eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea. Nu putem să facem discriminări – pentru elevii din scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți, nu. (…) Am analizat posibilitatea susținerii tezelor semestriale indiferent de scenariu, pentru că aceste teze, lucrări semestriale, sunt prevazute în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali”, a afirmat Luminița Barcari.

Schimbări importante în programa școlară

Monica Anisie a vorbit, vineri, despre un ordin ce prevede reducerea drastică a materiei, renunţarea la anumite capitole de la diferite materii, adaptarea programei pentru predarea digitală, scurtarea orarului pentru elevi astfel încât să nu mai petreacă multe ore în faţa calculatorului, dar şi predarea multidisciplinară.

„Vom lua măsurile care se impun în funcţie de situaţia creată, etapă cu etapă. Dacă va fi necesar, vom lua măsuri. Exact cum am făcut şi în primăvară, când am luat decizia de a elimina tezele pentru că nu exista posibilitatea de a susţine aceste examene”, a declarat ministrul Educaţiei la un post de televiziune.

author avatar
Andreea Vlad
371 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger