AcasăSOCIALUPDATE. Tragedie la Timișoara. O mamă și doi copii au căzut în...

UPDATE. Tragedie la Timișoara. O mamă și doi copii au căzut în gol/Ce s-a aflat despre femeie

Un şofer din Bucureşti a PLONJAT cu maşina direct în groapa în care se făceau reparaţii la ţevi

O informație cutremurătoare s-a aflat, marți, de la Timișoara. O tânără și cei doi copii ai săi au pierit, după ce au căzut de la etaj.

UPDATE: Pe măsură ce trec orele, apar noi amănunte despre cazul cutremurător de la Timișoara, care i-a înspăimântat pe locuitorii cartierului unde s-a produs tragedia soldată cu trei decese.

S-a aflat că tânăra de 33 de ani care a murit după ce s-ar fi aruncat în gol, alături de cei doi copii ai săi, ar fi ajuns pe strada respectivă cu o mașină, ei nelocuind în acel bloc.
Mai mult, s-a mai aflat că femeia urma să se căsătorească din nou cu tatăl celor doi copii, de care divorțase în urmă cu ceva vreme, potrivit news.ro. Conform sursei citate, actele fuseseră depuse la Primăria Timișoara, în 19 aprilie, respectiv în urmă cu două săptămâni.

Bărbatul – tatăl celor doi micuți – se află în Austria, țară în care plecase la muncă.
Cel mai probabil, acesta urmează să ajungă în curând în țară, pentru a fi prezent la înmormântarea celor trei.


Potrivit primelor informații venite de la presa locală, tânăra s-ar fi aruncat de la înălțime, împreună cu cei doi copii. Nenorocirea a avut loc marți dimineață, pe bulevardul Dâmbovița din orașul de pe Bega.

Femeia avea 33 de ani, iar copiii 3 ani (băiețelul) și 6 ani (fetița). Nu se știe deocamdată exact de la ce înălțime au căzut mama și copiii.

ISU Timiș: Au fost găsite 3 victime căzute de la înălţime

La fața locului au fost chemați de urgență salvatorii, fiind apelat numărul unic de urgență 112. În primă fază, s-a aflat că fetița avea semne vitale, însă, din păcate, ulterior s-a anunțat că, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, care i-au acordat primul ajutor, micuța nu a putut fi salvată.

„În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 din data de 03.05.2022, ora 09:46, am fost solicitaţi să intervenim pentru acordarea primului ajutor la 3 victime inconştiente. La locul evenimentului s-au deplasat forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Timişoara, cu 4 echipaje SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite 3 victime căzute de la înălţime (bloc 10 etaje, nu se cunoaşte nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani şi 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viaţa şi 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”, au transmis în primă fază reprezentanţii ISU Timiş, citați de news.ro.

S-a deschis o anchetă

Polițiștii caută să afle exact ce anume s-a întâmplat în acest caz. S-a deschis un dosar penal, iar cazul va fi anchetat de către oamenii legii.

„Azi, 03 mai, la ora 09:46, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Dâmbovița din Timișoara, au fost găsite 3 persoane în stare de inconștiență.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii (o fetiță de 6 ani și un băiețel de 3 ani).

Din nefericire, cele 3 persoane au decedat.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului”, au declarat polițiștii Secției 3 Timișoara, potrivit tion.ro.

282 afisari

1 COMENTARIU

  1. condoleante&condoleante&condoleante
    cand pici de la 30 metri pe asfalt beton sau pamant nu ai nici o sansa acceleratie gravitationala de 9.8 m/s2
    acum politia a facut o mare mizerie ca de obicei si a dat numele femeii in comunicat inante sa fie anuntate rudele,adica sunt niste proceduri

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger