AcasăSOCIALȚeapă de zile mari pentru cadrele medicale: nici sporuri, nici stimulente

Țeapă de zile mari pentru cadrele medicale: nici sporuri, nici stimulente

Medicii și asistentele, țepuiți de sistem

Sindicaliștii de la Federația Solidaritatea Sanitară se plâng de faptul că au fost păcăliți de Guvern. Stimulentele de risc s-au dat parțial, din banii spitalelor și ai consiliilor județene, fără ca Executivul să aloce banii promiși, iar sporurile din Legea 56/2020, pentru perioada 15 martie-14 august, nu au ajuns nici acum la medici, asistente și infirmiere.

Stimulentul de risc anunțat cu mare tam-tam de președintele Iohannis pentru eroii din linia întâi a perioadei stării de urgență s-a dovedit o mare cacealma. Sindicaliștii din Sănătate spun că banii s-au dat doar parțial și aceștia din fondurile unităților sanitare, ale căror bugete aproape au intrat în colaps. ”Pe ordonanța cu stimulentul de risc pe perioada de urgență nu s-au dat toți banii. Au fost unele spitale care au dat cu promisiunea că vor primi bani de la buget. Stimulentul de risc s-a dat parțial în unele spitale, doar pe o lună, iar în altele s-au dat pe două luni, acolo unde au primit bani de la consiliile județene, care au acceptat să împrumute spitalele până vor veni banii din fonduri europene, care nici în ziua de azi nu au venit.

Deci Guvernul nu a dat niciun ban pentru stimulentele de risc. Nu poți să dai legi și să nu asiguri sursa de finanțare. Au lăsat spitalele să plătească din bugetele lor și acum riscă să intre în faliment. Oamenii sunt foarte nemulțumiți, de trei luni îi tot păcălesc și le spun că luna viitoare vin banii de la Casa de Asigurări de Sănătate, dar cei de la Casă spun că nu au de unde să le dea, că cer de la Guvern, iar Guvernul nu le dă”, ne-a declarat Radu Vasile, co-președinte al Federației Solidaritatea Sanitară.

Au rămas fără sporuri

Sindicaliștii susțin că nu li se mai dau niciun fel de sporuri, nici măcar cele prevăzute de lege. ”Avem Legea 56/2020 care de trei luni este în evaluare și care prevede sporul de risc de până la 30%, aplicabil din 15 martie până în 14 august. Sunt spitale care au făcut fluturașii cu aceste sporuri calculate, iar înainte cu o zi de a lua salariile au fost anunțați că nu vor primi niciun leu și au modificat fluturașii”, ne-a declarat Radu Vasile, co-președinte al Federației Solidaritatea Sanitară. Mai mult, sindicatele au încasat o nouă lovitură de la Guvern, care a atacat la Curtea Constituțională actul normativ al Camerei Deputaților care aprobase acordarea stimulentului de risc pentru cadrele medicale și pe perioada stării de alertă, CCR admițând sesizarea Executivului.

”Se joacă cu nervii oamenilor tocmai acum, când începe greul și va exploda numărul de cazuri. Până acum Clujul nu a avut probleme cu cazurile de Covid, însă acum nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. Se trimit pacienții de ATI în celelalte județe. Spitalele vor intra din nou în blocaj, se vor transforma în Covid, iar cronicii vor rămâne fără tratament. Va veni și gripa sezonieră și până se vor dumiri ce are pacientul, gripă sau Covid, o să fie cozi interminabile la urgențe”, a mai afirmat Radu Vasile.

Spitalele rămân fără bani

Testările pacienților se fac pe banii spitalelor, iar astfel s-au mai adăugat 300 de lei la costurile unui pacient, atrag atenția sindicatele din Sănătate. ”Sunt și situații în care se fac patru teste, pentru că ieșeau neconcludente, iar asta însemna 1.200 de lei costuri cu un pacient căruia nu i-ai făcut încă niciun tratament. Plus că a ocupat un pat de spital trei zile, cu încă 1.500 de lei adăugați la costuri. Iar Casa decontează doar tratamentele. Testele decontate de Casa de Asigurări sunt limitate doar la bolnavii de cancer și la persoanele simptomatice. Dar toate spitalele fac testarea pacienților cronici la internare. Ieri, într-un spital din Cluj, din 10 pacienți testați la internare, 4 au ieșit pozitivi, toți asimptomatici. Niciun spital nu-și permite să interneze bolnavi fără testare pentru că riscă să bage secția sau chiar spitalul în carantină și să blocheze activitatea”, ne-a mai precizat co-președintele Federației Solidaritatea Sanitară, Radu Vasile.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
30.430 afisari

28 COMENTARII

  1. Multumim din inima partidului ! Multumim din inima partidului ! PNL -ului , care una zice si alta face, niste farsori

  2. Sa nu se mai miorlaie . Mai bine ar spune adevarul despre ,,statisticile” aiuritoare despre cei depistati pozitiv cu acest virus si despre plata ilegala a celor decedati. Cum este cu ,,tratamentul” aplicat celor cu alte afectiuni. Asteapta cate 20 de ore sa fie internati, pana vine rezultatul de la test. Oare cati mor cu zile ?! In schimb pretind credibilitate.

    • Acum va dati seama ca guvernul a împuscat doi iepuraşi dintr-o lovitura .
      1.Va prostit sa susțineți minciuna lor grosolană ( Covid19)
      2.Au reusit cu ajutorul vostru ( doctori , asistenti ,infirmieri ) sa mintă o ţară întreagă si sa îi tina in teroare .Asa va trebuie tradatoti de neam !

      • Iti urez sa te imbolnavesti si tu de covid idotule si sa zaci cum am facut eu , sa te vad atunci . Din cauza asta merge tara cum merge ca sunt prea multi imbecili ca tine niste scursuri ale societatiii… Imbecilule sau imbecilo sunt bolnav covid si stiu asta pt ca e ceva total diferit de ce am trait in 40 de ani de viata ….

        • @ Costi,nu cred că are rost să-ți răcești gura de pomană.Să-i dea Dumnezeu să ajungă acolo unde am fost eu 3 săptămâni,internat in spital COVID.

        • Ca și cadru medical infectat și internat cu forme ușoare (febra și simptome de gripa )am fost tratată uvindiferenta din partea medicilor (linia întâi ),prea mult personal nu am văzut pe lângă pacienți ,medicația din geanta personală !

  3. Sistemul public romanesc de orice natura,inclusiv cel sanitar sau de educatie, functioneaza si astazi dupa mentalitatile staliniste ale anilor 50.La astia nu s-a auzit de eficienta ,productivitate,reducerea timpilor ,indicatori de rentabilitate.In anii 50 sistemul mergea ca mai cuprindea si oameni devotati profesiei ,de buna credinta si cu suflet.Vedeti astazi vreun medic sau asistenta sa vina la 2 noaptea la capataiul unui bolnav sa ii faca un tratament sau o injectie?Astia din ziua de azi repeta de trezeci de ani aceeasi placa:” vrem bani,vrem bani”.Orice salariu care l-ar primi nu ar putea sa ii multumeasca.In aceasta spirala a lacomiei nationale au cazut inclusiv pensionarii carora majorarea pensiei in vremuri de criza cu 14 la suta nu ii multumeste.Presa vanduta propagandei progresiste incurajaza aceste conceptii „uitand” sa spuna ca salariatul din privat nici nu viseaza la asemenea majorari.

  4. Mi aduve aminte de promisiunile PDL…care nu s au concretizat.
    Inainte de alegerea lui base, la al doilea mandat, s au jurat ca nu scad salariile.Ca PSD minte.Dupa ce a.trecut hopul, prin februarie, base a ras de ei.Le a taiat vreo 25%….
    Va urma…

  5. Ce bine-mi pare c-ati luat teapa ! V-ati transformat in cozi de topor ale guvernantilor, pentru bani, oamneii sufera, un popor este umilit, iar voi participati la propagarea acestei mizerii numita COVID !

    • Am avut pacienti care nu credeau si au ajuns in terapie asa ca asteptam toti „necredinciosi” la noi pt confirmare

      • Adevărat! Propaganda? Minciuni? Covid nu exista? Pai ce ar face ei, care ar fi atitudinea lor, când oameni tineri și fără patologii le mor în brate? Ar întra senini și neechipat la saloane spunând ca nu exista covid? Ii așteptăm în TI, sa între la acești pacienți. Și nu ii supunem supliciului de a se echipa, ca doar covid nu exista, nu?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger