AcasăSOCIALȚeapa contoarelor inteligente. Facturile, umflate de fluctuațiile de tensiune

Țeapa contoarelor inteligente. Facturile, umflate de fluctuațiile de tensiune

Contorul inteligent, o altă năpastă pe capul românilor

Tot mai mulți români au ajuns să se plângă de noile contoare inteligente pentru energie, care au reușit să le dubleze, pur și simplu, facturile. Specialiștii din sector spun că acestea ar măsura și micii consumatori, pe care contoarele clasice nu îi sesizau, însă, peste acest lucru, cei mai mulți kilowați în plus provin de la fluctuațiile de tensiune, înregistrate drept consum de contoarele inteligente.

Uniunea Europeană a impus statelor membre să treacă la montarea contoarelor inteligente pentru consumatorii casnici, pe motiv că acestea i-ar determina să facă economii la energie. Mai mult, cu ajutorul acestor contoare s-ar implementa și tarifele diferențiate pe intervale orare, cu același scop de a convinge populația să nu mai consume în orele de vârf.

În ce privește montarea acestora în România, care a început de circa doi ani, motivul invocat ar fi faptul că nu mai este nevoie de citirea contoarelor sau de transmiterea indexului către furnizor. Însă, după înlocuirea contoarelor clasice cu cele inteligente, tot mai mulți români au început să se plângă de faptul că le-au crescut enorm facturile, deși nu au schimbat nimic în ce privește consumul.

”Contorul de tip nou înregistrează un consum aproape dublu de energie, la toți pe care îi știu. Din păcate, nu se rezolvă nimic dacă reclami la furnizor, eu am încercat de vreo patru ori, inclusiv am citit contorul două săptămâni la rând, dimineața și seara, la aceeași oră. Aveam într-o noapte 2 kW, într-o noapte 6 kW. Am arătat rezultatul furnizorului de energie și mi s-a răspuns că nu au cum să mă ajute, pentru că se înregistrează fluxurile de tensiune din rețea. Nu am înțeles de ce trebuie să le plătesc eu, dar, la final, nu te ajută nimeni”, s-a plâns un consumator casnic. Aceeași problemă a fost semnalată de o persoană, care a arătat că în patru nopți contorul inteligent i-a măsurat 1 kw, iar în două nopți, trei kilowați, fără nicio explicație logică. Un alt român s-a plâns de faptul că, după instalarea contorului inteligent, consumul a sărit de la 400 kW/lună, la 1.100 de kW/lună, iar verificările au arătat că nu există nicio defecțiune.

Orice led mărește consumul

Specialiștii din sistem spun că, spre deosebire de contorul mecanic, cu clasă de precizie 2, contorul inteligent ar înregistra orice consum de la ledurile aparatelor din casă, de la televizoare, routere, prize, întrerupătoare, precum și de la încărcătoarele de telefoane. Iar consumul se cunoaște, pentru că, de exemplu, un singur led are un consum de 1,5 kW pe lună. Sensibilitatea contoarelor inteligente poate fi comparată cu cea a detectoarelor de gaze, pe care autoritățile le-au impus în locuințele românilor și care declanșează alarma și oprește gazele de la un simplu spray detectat în apropiere. Iar sensibilitatea contoarelor inteligente nu este nicidecum în favoarea consumatorului, ci în favoarea furnizorului, care ajunge să factureze și să încaseze mai mult. Problema cea mai gravă este însă cea a variațiilor de tensiune, pe care sensibilul contor inteligent le percepe ca și consum de energie.

”Am avut probleme cu contorul inteligent și am  făcut sesizare la Enel. Au venit, l-au înlocuit cu altul, iar pe celălalt reclamat l-au verificat și au zis că era bun. Ideea e că, în fața celor care îl montau, contorul inteligent și-a tras în câteva secunde 200 de kW, pe care a trebuit să îi plătesc, pentru că la expertiză au zis că e bun. Apoi, am avut un consum de 200-250 de kW lunar, dar, imediat ce am făcut cerere să mă mut la Hidroelectrica, al naibii contor deștept și inteligent a sărit într-o săptămână la un consum total de 800 kW”, a scris Dorina Buia, un consumator casnic.

Contoare bântuite

În 2021, un român a semnalat, pe un forum de discuții, că, după instalarea unui contor inteligent în afara casei, s-au consumat 138 kW fără să locuiască nimeni acolo și fără să existe absolut nimic în prize, iar de la un moment dat a oprit și siguranța generală. Chemați la fața locului, angajații furnizorului nu au găsit nimic în neregulă. O altă persoană a semnalat că tot la o casă nelocuită contorul inteligent a înregistrat peste 1.000 de kW într-o lună. ”Am început să investighez mai bine și am descoperit că un fir pe traseu se ciupise și curgea curent pur și simplu în pământ. Am pus pe general un diferențial, apoi am luat la mână fiecare traseu până am găsit traseul unde diferențialul sărea, deci acolo era defecțiunea. Așa că, în final, am fost bun de plată, și nu puțin”, a scris acesta.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
71.349 afisari

78 COMENTARII

  1. Inteligente pt ei,legi pt ei,compesari de la stat tot pt ei deci toti sa ne subjige cu preturile lor chiar daca statul e seful lor doar ca ne a tradat!! Asa sa le ajute Dumnezeu.

    • ZIARE.COM UN SITE DE NEO-FASCISTI SI NEO-COMUNISTI CE IMPUN CENZURA FASCISTA § LIBERTATEA DE EXPRIMARE ESTE CALCATA IN PICIOARE DE CATRE ANALFABETII MOOISTI SI SUGATORI DE POOULI DE PE ZIARE.COM

      ZIARE.COM EXCREMENTELE IMPUTUITE , HOITURI IN PUTREFACTIE DE PE VREMEA COMUNISMULUI IMPUT PRESA ROMANEASCA CU LAUDE SI OSANALE LA ADRESA CONDUCATORULUI SSUPREM SI A SLUGEI LUI NUMITA PRIM. M .

      ZIARE.COM , TOTI ROMANIISA-SI BORASCA POOLILE IN GURA VOASTRA DE SCLAVETI SI LINGAI KOOR

      ZIARE.COM SUG POOLA PENTRU O COAJA DE PAINE JEGUL PRESEI ROMANESTI CU TOTI ANALFABETII SI MOOISTII DIN PRESA ROMANA S-AU ADUNAT CA MUSTELE LA KKAKAT SI LING IN KOOR VARTOS

    • Pai un led consuma 1,5 KW pe luna?? Ce prostie este asta.
      Un led = 0,02w ; 0,05w. Asta înseamnă, sa consume 1w, 24 de Watt pe zi, x30 de zile pe luna =720w pe luna = 0,75 kw pe luna.
      Și asa led puternic nu exista în nici un Aparat casnic.

    • Salut , lucrez in domeniu , si am constatat cel putin la contoarele CERM1( italieni) , ca rubrica de productie , (ex. Solar /eolian ) este scoasa din meniu , apare doar in manualul tehnic nu si la noi , productia se inregistreaza ca si consum , sunt masluite de hoti , este furt calificat la nivel national dar nu patesc nimic , autorii necunoscuti….

    • Celai bine ar fi sa trecem la surse alternative de energie cum ar fi panourile fotovoltaice, eolienele, etc.

      • PAnourile fotovoltaice sunt f scumpe… mă rog, sunt de calităti f diferite si doar cele mai scumpe oferă un randament acceptabil, altminteri, dacă nu e soarele perpendicular pe ele, cele ieftine nu produc (nu stochează) energie. Si sînt si foarte poluante după ce se strică, f greu de reciclat.
        Iar eolienele se spune că nu sunt sănătoase, nu crește nimic in jurul lor. Se pun doar in zone aride din cauza asta. Citiți, cercetati! Eu nu lucrez in domeniu, dar am citit.

  2. ANRE ce face? Camera deputatilor , comisia ptr abuzuri , ce face?
    Ciolacu , Ciuca , va strange caciula?

    • Freacă duda pe salarii super grase!!!
      Atâta timp cât șefu ANRE, în toamna 2022, iese și declara public ca au peste (tineti-va bine!) !!!sute de mii de reclamații!!! cu facturi super umflate abuziv și peste 80% reclamațiile sunt justificate, dar recomanda consumatorilor sa ia legătura cu furnizorii de energie sa le plătească esalonat, iar consumatorii nu se duc sa-i rupă oasele pentru abuz și coparticipare la frauda, iar parlamentul tace în loc sa-l dea afara … pai, nene, atunci de ce șnapanii sa nu fure?

  3. De multe ori nu se pun contoare noi, ci refolosite ani de zile. Sunt plimbate de la un client la altul .Al meu avea la bord deja 18.000 kw. Cum pot fi eficiente cu asa grad de uzura? Nu mai spun ca e un chin autocitirea lunara, cifrele fluctueaza din cauza tensiunii variabile.

    • Bai nene un contor poate inregistra aia 18000kw intr-un an de zile in functie de consum, asta nu inseamna ca este uzat ca doar nu este automobil cu rulaj de 300000 de km. 😆

      • nu zau? cine consuma 1500 kw/luna? Ar trebui sa fie obligatoriu sa schimbe contorul vechi cu unul nou, nu reșapat.

  4. Un led consuma 1.5 KW pe luna?
    Tanti autoarea, ori mai treci o data pe la școală, ori scrii despre altceva.

    • bai prostea, n-auzi ca aia gaba din top? Poa sa consume led-ul tau si zero, ca tot ti se marcheaza consum, tulumba!

      • E vorba de o formula constanta k contorul înregistrează corect uitate pe case bune sa intelegi cum un patron a fost furat cu 300 mii euro in 11 ani si a platit dublu

  5. Aici ANRE ar trebui să facă niște verificări la sânge. Nu numai contoarele inteligente sunt cele care ne fură din buzunar. A mai verificat cineva cum suntem furați cu contorizarea pentru căldură? Acolo furt pe față. Chiar de închizi repartitorul, musiu contor tot înregistrează, iar ce nu înregistrează la mine, urmare a închiderii repartitorului, se contorizează/încarcă la vecinul sau invers. Asta ca să nu mai vorbim de alte vulnerabilități ale contorizării.

  6. Foarte bun articolul! Nimic documentat, doar spusele oamenilor, mai ales cazul cu diferențial, dacă se consumă curent aiurea înseamnă că nu se consumă?

  7. Engie citeste contoarul in mc si il factureaza in kwh.Fara sa comunice echivaletul per unitatea de masura, fara sa comunice pretul pe mc.
    Un abuz pe care ANRE il tolereaza.

    • …1m³ = 10,82 kwh putere calorică × 0,31 lei ….
      deci : 1 m³ = 3,36 lei aproximativ….
      …la un consum de 100 m³ gaz/lună = 336 lei

        • Nenea, vezi ca raportul dintre mc și kwh depinde și de temperatura cât și de puterea calorica ce o sufla ăștia pe țeavă.
          De multe ori iarna, pe testate, plătești 80% doar aerul ca puterea calorica nu este.
          Asa ca lasă ce declara ăștia pe goagal și testează realitatea.
          E FRAUDA LA GREU!

      • si 1m³ de GAZ METAN are cam 0,65 kile,
        aproximativ 80% din litru de benzina/motorina
        deci 3,36 lei /0,8 = 4,2 lei litru ECHIVALENT
        -numai ca gazu metan nu necesita rafinare!!!!!!!!!!!!!!!!
        adica e HAPCA PE FATZA!!!!!!!

    • mda, e ceva dubios ce nu inteleg si nici nu e corect sa ai o unitatw de masura pe aparat si alta unitate pe factura 🙁 poate ca pe undeva prin stufosenia aia de anexa a facturii (pt care trebuie sa fii un mic geniu sa o-ntelegi!) o fi fiind scriind ceva; eu am impartit pur si simplu, de curiozitate, pretul la mc si mi-a iesit circa 2,88 (2,8873… etc); o sa mai impart si la urmatoarea factura sa vad daca da la fel

  8. HOȚIE „CU ȘTAIF”. S-AU RASAT BĂIEȚII, NU MAI DAU CU PARUL ÎN CAP LA COLȚ DE STRADĂ ÎN ZI DE SALARIU, NUUU…….CONTOARE, COVID, COMBUSTIBILI, ALIMENTE, MEDICAMENTE…UMFLI PREȚURILE ȘI GATA.

  9. Cred că e vorba de un Turbo LED trifazic V8, cu postcombustie și compressor dacă consumă 1.5 kW !!!!!

  10. Nu știu ce școală a făcut autorul, dar un led consumă maxim 0,02A la o tensiune de 2V deci P=UxI= 0,02×2=0,04w, deci consumă 0,04wx24h=0,96 w/h. Într-o lună consuma 29w care înseamnă 0,029 kwh! Asta înseamnă că 51 de leduri vor consuma într-o lună 1,5kw.

      • N-ai tu treabă cu din astea barbule. Că sa înțelegi diferența între putere și energie trebuia sa treci pe la școala nu sa bei cocirt.

  11. Asa este la noi în comuna după montarea acestor contoare zilnic se oprește curentul pt câteva zeci de secunde tocmai pt a mai inregistra ceva curent la pornire. În urma deselor reclamații nu sa luat nici o măsură.

    • N-ai tu treabă cu din astea barbule. Că sa înțelegi diferența între putere și energie trebuia sa treci pe la școala nu sa bei cocirt.

  12. Am trei propriatati, la doua, din Bucuresti, nu locuieste nimeni. Ambele au contract la ENEL. La o proprietate mai vin odata la 2-3 luni, motiv pentru care am frigiderul in priza si platesc 15-16lei lunar. La cealalta am consum 0 si platesc lunar 22 lei. Semnaland acest aspect la ENEL mi s-a raspuns ca ei incurajeaza consumul, iar unde nu este consum maresc contributiile ca cogenerare, finantare energie verde, abonament, transport pe retea (inexistent in cazul de fata), etc. O fi oare corect??? Eu cred ca mizeaza pe faptul ca nu o sa-i dau in judecata pentru 22 lei lunar.

    • Dacă aveți contract cu abonament vă taxează automat o anumită cantitate de energie, de genul 1kw pe zi, indiferent cat arată contorul. Cereți un contract fără abonament, dar tineți cont că la acest tip de contract prețul per kw consumat este un pic mai mare.

  13. Contorul sau contuarul consuma energie degeaba pentru ca ledul pâlpâie când întrerupi siguranțele din casa împreună cu fluctuația de tensiune și cu întreruperea și venirea bruscă a curentului.

  14. Contoarele inteligente sunt benefice pentru ei , pot fi controlate de la distanță prin tehnologie , pot adăuga kw in plus pe lângă consumul real .

  15. De-aia îi zice contor inteligent că are ledul care pâlpâie și cu cele doua leduri de pe siguranță de rezervă pentru alarmă.

  16. Suntem furați!
    Dar din păcate nu face nimeni nimic!
    Ne limitam doar la discuții pe forumuri .

  17. Dacă ieșim în fața guvernului cu facturile la curent, ne saltă.
    Dacă nu țipăm, le e bine.
    Dacă țipăm, e degeaba, nu te ascultă nimeni.
    Dacă îi dai în judecată, in 5 ani îți ajunge dosarul pe rol.
    Vreau să-l văd măcar pe unul cu ideea fezabilă de a ți se face dreptate (nu doar ție, ci și celor mulți furați) în acest stat în care băloșii varsă pe la TV tot felul de justificări prin care-și susțin imbecilitatea. Eu nu cred că mai apuc…
    Atât timp cât în presă și TV se publică suferința în pușcărie a uneia ca Udrea, care de fapt ar trebui ștearsă din vocabularul media, să nu vă așteptați ca plânsul cuiva furat in țara asta, să fie auzit.

  18. De ce nu se mai acceptå autocitirea,în cazul contoarelor inteligente,montate de Electrca? Mi s-a răspuns,cå se face telecitirea,și må trezesc cu 275kw în plus! Furt,pe față! Eu citesc zilnic,contorul și filmez de 2 ori pe lunå! De la ANRE så nu aveți mari așteptări! Ei dă amendă furnizoruluiși plătesc din facturile noastre umflate!

  19. Posibil și așa …. dar am dubii …. ( ! ? )
    Contoarele inteligente at trebui să fie foarte precise ….
    Pentru a elimina orice dubiu, ar trebui achiziționat (pe cheltuială proprie ) un alt contoar care să fie montat după „contoarul inteligent ” … și care ar trebui să arate același consum …. !!!!
    Astfel de contoare se găsesc pe piață , de ex. la DEDEMAN , la prețuri rezonabile, în funcție de putere ….
    Eu voi încerca ….

    • Și cine o să-ți ia în seama difere ta? Trebuie sa putem cumpăra al contor, sa i locuim, legal, contorul lor…

  20. Eu am avut contor montat la strada, dar inca nu era legat la casa. In momentul montarii arata 0 kw, iar dupa 3 luni , au aparut 3 kw. Am sunat la ei sa le explic ce s-a intamplat si raspunsul lor a fost ca nu stiu cum au aparut acei 3 kw .

  21. @all care mai aveți un neuron viu și în putere:

    În loc să plângeți și să vă plângeți, tăiați cordonul ombilical, nu mai fiți sclavi, instalați-vă propriile sisteme de producere a electricității, de căldură și tot ce aveți nevoie. Luptați pentru independență cât încă mai puteți căci toată cacofonia asta de plânsete este cererea poporului pentru comunism și totalitarism.

    • Subscriu.
      După 2 recalculării din fundul cursului a unui slujbaș a Enelului, am decuplat rețeaua și mi-am făcut un sistem total OFF-GRID.
      A fost greu, dar ne-am revizuit consumul, sistemul și ce ne trebuie de fapt sa trăim confortabil.
      Cel mai mare confort: NU AVEM FACTURI DE ENERGIE!
      Și un și mai mare confort: NU AVEM STRESS PENTRU NICI O NOUA RECALCULARE, CONTOR MÂRȘĂVIT, NOI TARIFE sau alte hoții de mare clasă susținute de guvernanți de căcat.

      • cat a costat sistemul de producerea electricitatii?panouri solare,eoliene,ceva combinat ?in raport cu facturile ,in cat timp se „amortizeaza „investitia? Intrebare:rezista componentele sistemului fara reparatii,revizii sau inlocuiri macar cat sa acopere investitia initiala ?

  22. Ciucă și Ciolacu o să aveți montate contoare de-astea inteligente la voi în care criptă, ați auzit?

  23. Nu va mai plângeți.
    Decuplati-va și instalati-va sisteme total OFF-GRID.
    Deveniți independenți ca ieșiți mai bine și mai ieftin.

  24. Ce de tâmpenii se spun. Un led consuma 3V x 0,01A, adică 0,03W pe ora, adică nici 1W pe zi. Contoarele măsoară exact ce consumi si e corect. Nu dublează nimic.

    • Nene, dacă măsoară exact ce consumi, dumneata consumi fluctuațiile de tensiune ? De ce ai curent pe priza 250-260V în loc de 240V chiar dacă n-ai nimic în priza ? Orice transformator din orice aparat îți risipește surplusul de energie, pe care tu îl plătești chiar dacă nu lai consumat

      • ai tensiune mare la priza deoarece transformatoarele din posturi sunt reglate pe trepte superioare la comutatorul de ploturi pentru a reduce caderile de tensiune la capetele retelelor ..lungi si supraincarcate Cine e mai aproape de sursa /transformator ,ghinionul lui

  25. Nu e normal ca cel care vinde sa aiba control metrologic asupra contoarelor. Ar trebui ca o institutie independenta sa faca asta.

  26. apropo de contoarele inteligente ,sunt toate fabricate in china ,ca sa stiti ,indiferent ce scrie pe eticheta Si cum cererea e mare ,fabricile vor profit,trageti concluzia Pentru masuratori de consum „independente ,recomand un contor de „moda veche „,cu disc ,bine reglat O sa aveti niste surprize ,va garantez

  27. Un subiect de actualitate …si da am experimentat si eu dublarea consumului de energie electrică dupa schimbarea contorului analogic cu digital . Menționez ca la locație sunt variații de tensiune , foarte vizibile la becuri tip led ….consider ca este furt

  28. Un sfat pentru Bucureșteni. În fiecare miercuri la ANRE este COMITET de REGLEMENTARE și întâlnirea este PUBLICA NUMAI prezenta va fi o presiune pe reglementator – ANRE care la rândul lor o vor transfera către distribuitori care citesc și pe furnizori care trimit facturile. O alta recomandare, refuzați schimbarea contorului și pentru faptul ca este foarte scump și îl veți plăti. Solicitați citirea lunara de ei. Costul este de cel mult o pâine (2,70 lei) încă o recomandare, poate în cel mult o luna va sfătuiesc cum sa contestați facturile pe contoarele mecanice ASTEPTATI telefonul pentru moment este numai pentru mesaje, urmând sa va ofer alt număr Aștept sa va ajut.

  29. Aceste contoare pot fi manevrate de la distanță, îți umflă consumul cum vor ei că în țara hoților se poate că pe străini nu are nimeni curajul nu să controleze, nici măcar nu le calcă pragul, românul în primul rând este regulat de tovarășii lui proprii din românia, normal că cineva este șpăguit, dar cine să verifice ăia care așteaptă să primească pensii speciale, ăia care păzeau pe acești hoți??

  30. Situatie la EON.
    Consum mediu lunar aprox 60 KW.
    In data de 18 decembrie citesc contorul, 56 kw(pe ultimele 14 luni, constant) consum in acea luna 794 kw total contor.
    Pe data de 30 vine si factura din care reiese ca ei au facut citire pe data de 22.12 si aveam 890 KW.
    Cum pot sa am consum de 100 Kw in 4 zile in care a mers 1 frigider clasa A+++, mașina de spălat tot aceeași clasa de doua ori si sa spunem 15 ore doua becuri led.
    Cea mai mare consum a fost intr-o luna in care nu am fost acasa doua saptamani 🙂

  31. Pentru cei care au dat mai rar pe la școală:
    La un consum nominal de 30 mA, un LED alb, cu tensiunea de deschidere de 3 V, consuma într-o lună 0,065 kWh! Asta daca e alimentat nonstop!

  32. Este momentul sa le luam jucaria din mana vanzatorilor de castraveti care au softul in palma si etalonul greutatii , AMPEER se implica in asta

  33. Problema este stiuta pe afara si bine cercetata. Lucrez in domeniu si pot confirma ca toate erorile acestor contoare, fie ele de FW sau HW sunt platite de clienti fara sa aibe vre-o vina. Este o modalitatea de a acoperi pierderile provocate de retele vechi pe carca clientilor. Cine poate sa imi garanteze mie ca ceea ce acel contor masoara este corect, in conditiile in care acel contor are in interior o componenta software ce este conectata la un server? De unde stiu eu ca nu exista bug-uri software sau comenzi venite dispre server. Degeaba am sigiliu pe usa cand d.p.d.v al comunicatiilor se poate comunica in am bele directii.
    https://www.bizbrasov.ro/2023/01/06/contoare-inteligente-energie-electrica-consum-in-plus/

  34. Da, am vrea noi ,dar din păcate salariile și pensiile de mizerie ….știți voi cum sta treaba …

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger