Accesarea unui telefon mobil care nu este al tău, chiar şi al partenerului de viaţă, este considerată infracțiune și poate avea consecințe legale severe.
Telefonul mobil este considerat sistem informatic datorită sistemului de operare. Accesul neautorizat la acesta se încadrează în infracțiune de acces ilegal la un sistem informatic.
Poţi fi acuzat de violarea corespondenţei
Dacă accesezi fără consimțământ mesajele de pe telefonul partenerului, te poți face vinovat de violarea secretului corespondenței, o infracțiune distinctă care poate avea repercursiuni grave dacă se acționează pe cale legală, conform rtv.net.
Accesarea aplicațiilor bancare fără autorizație constituie o faptă foarte gravă. Conform specialiștilor, acest act poate duce la sancțiuni penale severe.
Respectarea intimității nu este doar o obligație morală, ci și una prevăzută de legislația din România.
Pe ce butoane trebuie să apeşi ca să nu mai fii înregistrat
Specialiştii în IT susţin că sistemele de operare ale telefonanelor sunt astfel concepute încât să reacţioneze la diferiţi stimuli, cum ar fi pronunţarea unor cuvinte-cheie. Cu ajutorul acestei funcţii, ne sunt identificate preferinţele, de aici şi reclamele personalizate care ne apar „din senin”.
Cum putem dezactiva microfonul telefonului?
- Deschideți aplicația Google:
Accesați aplicația Google de pe telefonul dvs.
Accesați profilul dvs.:
Apăsați pe imaginea de profil din colțul din dreapta sus al ecranului.
Intrați în „Cont Google”:
Selectați opțiunea „Cont Google”.
Navigați la „Date și confidențialitate”:
În secțiunea „Date și confidențialitate”, căutați opțiunea „Web and application activity” (Activitate web și aplicații).
Dezactivați „Includeți activitatea vocală și audio”:
Dezactivați această opțiune pentru a preveni înregistrarea activităților vocale și audio.
Opriți salvarea activităților:
Apăsați pe „Stop saving” (Opriți salvarea) și confirmați acțiunea apăsând pe „Înțeles”.