AcasăSOCIALŢară frumoasă avem, dar cum facem bani din asta? România, regina destinaţiilor...

Ţară frumoasă avem, dar cum facem bani din asta? România, regina destinaţiilor turistice în 2025. Cum ne laudă CNN

CRUZIME barbară: motivul halucinant pentru care un bărbat și-a împins soția însărcinată de pe munte

România a prins top 25 destinaţii turistice în 2025, într-o listă alcătuită de CNN Travel. Postul american consideră că ţara noastră este „un dar” în aceste zile de supra-turism.

La sfârşitul anului trecut şi revista „Vogue” deschidea cu România lista sa de zece cele mai bune locuri de vizitat în 2025.

România, o vibraţie nedescoperită

Jurnaliştii americani au înşiruit obiectiele turistice cele mai atrăgătoare din România.

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea vibraţie nedescoperită, dar România se numără printre ele. Este un dar în aceste zile de supra-turism – pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la frumuseţea extraordinară a Munţilor Carpaţi, şi care se pare că încearcă să-şi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil.

Da, există Dracula la Castelul Bran, dar pentru alte plăceri medievale gotice în Transilvania şi nu numai, încercaţi Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş.

Capitala Bucureşti are un fermecător Centru Vechi, acum un pic supraîncărcat cu baruri şi restaurante turistice, dar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră.

Excesul impresionant al fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi vastul său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume) merită explorate. Acestea contrastează cu greutăţile extreme pe care le-a impus populaţiei ţării, descrise în micuţul, dar esenţialul Muzeu al Comunismului.

Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1.400 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”, au analizat cei de la CNN, potrivit stiripesurse.ro.

Turistă din Anglia, uimită

În stațiunea harghiteană au ajuns și turiști veniți din afara țării, de la mii de kilometri distanță. Veronica, o turistă venită din Anglia, nu a mai păşit pe pământ românesc de mai bine de 13 ani, potrivit observatornews.ro.

„Am venit din Anglia şi am ales Harghita Mădăraş, fiind prima dată când unul din copiii mei vede zăpadă. Peisajul? Superb! Deja crezi că visezi, nu ştii sigur dacă e real sau e doar o fotografie”, a mărturisit femeia.

Asemeni Veronicăi, și alți turiști s-au declarat încântați de peisajul de vis. Inclusiv de brazii încărcați de zăpadă. „Am ţinut foarte tare să văd peisajul acesta. Odată ce ai ajuns aici, nu regreţi că ai venit”, a povestit, pentru sursa citată, Alexandra.

author avatar
Andrei Ștefan
228 afisari

1 COMENTARIU

  1. In Romania nu există real interes din partea decidentilor pentru a ne promova tara. Ei, ca si „casta de familie” nu au nimic de castigat din turism. Unde mai pui si idiotii numiti politic. De aceea, probabil, nu exista un buget adecvat si nici stimulente reale si accesibile in turism. Turcia are, spre exemplu, prin comparatie, buget de promovare urias pana in 2028, pe langa care cel
    destinat Romaniei pare o gluma proasta. Bine ca exista buget ca sa se produca armament. Elvetia este, luând un alt exemplu, o tara cu democratie directa si un brand foarte bine facut, al unei tari foarte frumoase, cu o infrastructura feroviara beton, spre exemplu, pe langa care cea a Romaniei-tot o gluma proasta. Romania este o tara superba, dar mentinuta intentionat la nivelul la care se afla, cu circa 100 de ani in spatele altor tari, daca ne referim la infrastructura, spre exemplu.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger