AcasăSOCIALSub protecția liberalilor, fermierii români sunt jecmăniți de supermarketuri

Sub protecția liberalilor, fermierii români sunt jecmăniți de supermarketuri

Ministrul Oros plânge de mila fermierilor, dar refuză să-i ajute

Directiva UE privind  practicile comerciale neloiale, apărută în aprilie 2019, care i-ar fi salvat pe fermierii români de abuzurile marilor lanțuri de magazine, nu a fost nici acum implementată. Ministrul Oros se lăuda că a depus un proiect de lege în acest sens, însă fermierii susțin că Guvernul ar fi trebuit să emită de mult timp o ordonanță de urgență.

Negocierile de pe poziții de forță a marilor magazine cu producătorii români i-au adus pe fermieri aproape în sapă de lemn. După cum se știe, cel mai mare profit îl au comercianții, și nu producătorii, care sunt obligați să vândă, de multe ori, chiar și în pierdere, prețul fiind dictat de supermarketuri și hypermarketuri. În aprilie 2019 a apărut însă o Directivă a UE privind  practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, care ar fi trebuit transpusă în legislația statelor din Uniunea Europeană. Dar în România nimeni nu s-a grăbit să implementeze poate singura legislație în favoarea românilor. Recent, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, se lăuda că a introdus un proiect de lege prin care să implementeze Directiva practicilor comerciale neloiale. ”Vrem să punem pe picior de egalitate, de fapt asta vrea directiva, producătorul şi procesatorul mic cu comerciantul dominant. În România, producătorul şi procesatorul mic de regulă este român, iar comerciantul mare, de regulă, nu este român. Prin această directivă vom reuşi să eliminăm acele taxe ascunse care îi deranjează foarte mult pe producătorii români, care fac eforturi mari să ajungă pe rafturile retailerilor. În plus, vom reuşi să reducem termenele de plată la nişte termene foarte rezonabile”, declara ministrul Oros.

Fermierii ies la atac

Indignat peste măsură, președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, a replicat că declarația ministrului este o dezinformare, având în vedere că Guvernul ar fi trebuit să emită o ordonanță de urgență, care, ulterior, să fie aprobată de Parlament. ”Ar fi trebuit transpusă Directiva imediat cum a apărut, dar ei așteaptă termenul limită, de anul viitor. Ar trebui să se practice un sistem de taxare cu preț de la producător și adaosul comerciantului, dar supermarketurile îi obligă pe producători să le facă un discount de 20%, după care îi bagă taxe ascunse de publicitate, de raft, pe care le facturează separat. Dacă încerci să protestezi te scoate de la raft și nu mai semnează contractul cu tine. Așteptăm să vedem cum vor implementa Directiva. În celelalte țări lucrurile au fost făcute cu cap de la început, iar publicitatea se face din banii comerciantului, care își reduce, astfel, profitul. Toate escrocheriile astea sunt invenții românești, făcute de români, care i-au învățat pe străini cum să ne fure”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor din România.

Ce spune Directiva Europeană?

În cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar se constată în mod curent inegalități semnificative în ceea ce privește puterea de  negociere a furnizorilor și cea a cumpărătorilor de produse agricole și  alimentare, se arată în Directiva UE 633/2019. ”Respectivele inegalități privind puterea de negociere pot conduce la practici comerciale neloiale în cazurile în care parteneri comerciali mai importanți și mai puternici încearcă să impună anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor în legătură cu o tranzacție de vânzare. De exemplu, este posibil ca astfel de practici să se abată în mod considerabil de la buna conduită comercială, să fie contrare bunei-credințe și corectitudinii și să fie impuse în mod  unilateral de un partener comercial unui alt partener comercial; sau să  impună un transfer nejustificat și disproporționat al riscului economic de la un partener comercial la altul; sau să impună o inegalitate semnificativă în ceea ce privește drepturile și obligațiile în defavoarea unui partener comercial. Unele practici ar putea fi vădit neloiale chiar și atunci când ambele părți sunt de acord cu ele. Ar trebui introdus un standard minim al Uniunii de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale pentru a reduce apariția unor astfel de practici care  pot avea un impact negativ asupra nivelului de trai al comunității agricole”, se mai precizează în Directiva UE.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
574 afisari

2 COMENTARII

  1. Este tipic pentru PNL, sa moara poporul si sa traiasca multinaționalele, ca doar datorită lor au putere in România chiar daca au pierdut alegerile. Deci in afara ca externalizează profitul si nu platesc taxe statului roman, jecmănesc si producătorii romani. America dupa ce ne a luat cu japca 10 miliarde pe niste praștii si promisiunea de alte 10, au si pretenția sa nu mai plătească redevența pentru gazele din marea neagră si nici taxe si impozite, ca investesc in utilajele din marea neagră. Pai bine si România nu se alege cu nimic? Normal ca nu pupa un sfant România si poporul roman, in schimb se vor alege deputații PNL cu niste milioane. Si dupa cum avem un popor de curci si oi fara creier, vom înghiți orice vrăjeala liberală

  2. Cine sa mai aiba si grija amaratului de roman, cand singura grija a astora a fost si este sa scape de PEEEEESEEEEDEEE, iar acum sa-si imparta fonctiile dupa caprarii. Ce romani nevoiasi ??? Cine sant astia ??? Si apoi mai vin si pe cealalta parte si intreb, cand se vor uni producatorii romani, cand produsele care totussi razbesc pana la raft vor avea prezentarea macar ca a celor turcesti si nu vor fi varsate deavalma in niste cutii , iar de aspect ce sa mai vorbesc ??? Le cumpar chiar daca arunc jumatate ca-s ale noastre dar in timp nu se intampla nimic. Si apoi nenea asta care ne (va) da lectii de ce n-a luat masurile cand era mare pe la agricultura si nu acum sa arate cu degetul. Singura lui realizare ca agricultor a fost sa-l faca boier pe Petrov, cumparandu-i sute de hectare de pamant. Mai, ma lasati ???

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger