Un studiu de pre-fezabilitate, realizat de o divizie a Băncii Mondiale pentru Primăria Ploiești, a devenit secret de stat. După ce s-au plătit 100.000 de euro din banii orașului, consilierii locali au fost puși să semneze un acord de confidențialitate dacă doreau să citească studiul, fiindu-le interzisă dezvăluirea datelor din acest document, ne spune av. George Botez. În fapt, studiul în sine nu are nicio utilitate, fiind doar bani publici aruncați, susțin consilierii.
Finanțat cu 100.000 de euro din bani publici, un studiu de pre-fezabilitate a devenit confidențial, iar cei care vor să-l citească sunt obligați să semneze un document prin care le este interzisă dezvăluirea conținutului, ne spune av. George Botez, de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești. ”Primarul vrea să facă un spital, și, prin intermediul unei doamne pe care a angajat-o și al cărei soț a lucrat în sferele înalte ale informațiilor clasificate, a luat legătura cu o firmă de la București care colaborează cu o divizie a Băncii Mondiale. Și le-a cerut acestora să facă un studiu de pre-pre-fezabilitate, prin care ăia să ne spună niște informații esențiale pe care noi nu le știam. Aceste informații sunt: dacă ne trebuie un spital în Ploiești, că noi nu știam, dacă s-ar putea face din punct de vedere tehnic -noi nu știam, și dacă ar merita să fie finanțat, că nici asta nu știam. Pentru asta Primăria Ploiești s-a angajat și a plătit 100.000 de euro. Eu nu am votat această hotărâre de consiliu, dar i-a păcălit pe ceilalți consilieri. După ce a plătit 100.000 de euro, ce pot eu să fac cu acel document? Răspunsul este: nimic, pentru că autorul studiului de pre-pre-fezabilitate nu-și asumă nicio responsabilitate. Sunt doar niște opinii profesionale neangajante”, ne-a declarat av. George Botez, consilier local Ploiești. Ideea unui spital nou în Ploiești este vehiculată de cel puțin 10 ani, iar amplasamentul a fost schimbat până acum de cinci ori.
Sub sancțiunea legii penale
Consilierul George Botez ne spune că primarul Ploieștiului, Andrei Voloșevici, care a reușit să intre în conflict cu toată lumea, inclusiv cu cei de la PNL, partidul din care face parte, i-a convocat pe liderii de partide să discute pe marginea studiului de 100.000 de euro, care fusese finalizat. Când a cerut să-i fie trimisă pe mail documentația, av. George Botez a aflat că niciun consilier local nu va avea acces la studiu până nu semnează un acord de confidențialitate. ”Ni s-a spus că niciun document nu va fi înaintat vreunui consilier local până când nu semnează o declarație-angajament de confidențialitate, prin care, sub sancțiunea legii penale, nu are voie să dezvăluie ce conține acel document, care a fost plătit cu 100.000 de euro din bani publici. Am discutat cu toți liderii de partid, că am ajuns în situația în care ne sfătuim și colaborăm, și nu vrea nimeni să îndatoreze orașul pe 30 de ani. Pentru că acest studiu este premergător unui împrumut de 180 de milioane de euro pe care Primăria vrea să-l ia de la Banca Mondială pentru construcția unui spital. Am aflat de la cineva care a apucat să vadă celebrul studiu că acolo ar scrie că am avea nevoie de un spital, că, teoretic, Banca Mondială ne-ar putea finanța și costurile aproximative ar fi în jur de 180 de milioane de euro, dar nici asta nu ar putea spune, că nu știu locația unde se va construi spitalul. Deci alea 180 de milioane de euro pot fi foarte bine 400 de milioane de euro. Toată lumea se agită să ia bani din fonduri europene, scandinave, PNRR, numai Primăria Ploiești vrea să ia împrumut. Primăria nu a fost în stare să facă trei dispensare, așa că nici nu ne gândim că ar face vreun spital”, ne-a precizat av. George Botez.
Centrul de radioterapie, îngropat
Primăria Ploiești reușit ”performanța” de a îngropa un proiect vital nu numai pentru județul Prahiova, ci și pentru județele învecinate. Este vorba despre Centrul de Radioterapie din Ploiești, cu finanțare nerambursabilă de la Banca Mondială și co-finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Actuala conducere a Primăriei a refuzat să mai finanțeze construcția, care ajunsese la un stadiu de 80%, pe motiv că ar fi fost făcut de PSD, ne spune consilierul local av. George Botez. ”Am pierdut finanțarea de la Banca Mondială pentru aparatura Centrului de Radioterapie, pentru că termenul de finalizare era 2021. După ce a venit Andrei Voloșevici primar, nu s-a mai bătut un cui acolo, că nu a vrut să mai dea bani”, ne-a declarat av. George Botez.