Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi protestează, sâmbătă, în Bucureşti, ”pentru apărarea gratuităţii la călătoriile cu CFR”. Protestatarii vor picheta sediile PNL, USR PLUS şi Guvernul.
Şi-au intitulat protestul Marşul Pomanagiilor
”Evenimentul intitulat Marşul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului va avea loc sâmbătă, 20 februarie, în Bucureşti.
Întâlnirea va avea loc la ora 14.00 în faţa sediului USR de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, participanţii urmând să picheteze şi sediul PNL de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru ca apoi să plece spre Piaţa Victoriei şi să-şi facă mesajul auzit în faţa Guvernului”, a transmis Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi.
La miting sunt aşteptate aproximativ 40 de persoane, iar organizatorii anunţă că vor fi respectate măsurile de distanţare socială şi protecţie. Evenimentul este deschis oricărui participant, indiferent de vârstă sau de ocupaţie.
Studenţii contestă măsurile de austeritate
”Organizatorii protestului insistă că măsurile de austeritate lovesc în cei mai vulnerabili dintre tineri şi că Guvernul sacrifică accesul la mobilitate al studenţilor în jocurile politice la care ia parte.
Aceştia se opun, de asemenea, posibilelor soluţii de compromis prin care politicienii încearcă să tempereze reacţiile venite din partea tinerilor în ultimele zile”, au mai transmis studenţii.
„Mesajul nostru este clar: Nu vă atingeţi de drepturile existente. Dacă acceptăm compromisuri, măsurile de austeritate vor continua pe zi ce trece. Am văzut deja cum premierul şi-a motivat ideologic opoziţia faţă de gratuitate şi ne putem imagina continuarea.
Trebuie să existe o reacţie fermă„, a declarat Mihnea Teodor Popescu, unul dintre membrii Sindicatului.
Şi alte organizaţii ale studenţilor au protestat faţă de decizia Guvernului e a limita călătoriile studenţilor cu trenul.
ai bani de naveta sau de cămin, bine daca nu stai acasa si mergi la profesionala sau la pascutul vacilor. ca e nevoie de oameni si acolo sau munceste in timpul liber sa te poti intretine , nu obliga contribuabilii sa iti plateasca tie naveta la faculta !
Asa va trebuie daca pe eroul Dragnea care vi le-a dat in parnaie l-ati bagat si ca niste tembeli indraciti, v-ati mai si bucurat iar pe securistomarxistii de la pnl -usr i-ati votat!
Ce bine mi pare c’ati luat teapa
Acum iesiti cu toti cu lanternuta
Ca ‘ncepe dragii mei alta etapa
Strangeti cureaua ca e cam larguta!
Strangeti cureaua ca ne trebe bani
Sa dam ‘napoi tot ce am imprumutat
Cu mari dobanzi pe douazeci de ani
Bani cheltuiti aiurea si ‘ndesat
Studenți, studenți, da’ proști. Felul în care își intitulează protestul este grăitor pentru generația asta de imbecili. Să recunoști atît de deschis că ești pomanagiu, da, e ceva.
Dupa ce fac facultatea gratis in Romania, pleaca afara, caci aici, e o tara de „rahat”.
Le-a dat Drgania tot timpul calatorii moca la studentime,la calea ferată de parca era CFR a lu măsa, ca sa-i atraga de partea lui, dar a greșit. Nu trebuia sa le dea nimic! Ei veneau gratis cu trenul din toata tara ca sa protesteze impotriva lui și a PSD la București! La munca bă pomanagiilor nu cu mîna-ntinsă! Huuooo! Nici cind au vacante nu merita dus intors! Afara se face facultatea cu bani și imprumuturi bancare, aici fac școala gratis apoi pleaca afara ca aici le pute! Și mai am o nemulțumire! Trebuie sa se revina la meritocratie, examene pt. intrare la facultate,la licee, de treapta-întîi, a doua,apoi la facultate, locuri limitate,Cine nu ia pe bani grei ca afara! Azi toti proștii fac facultate! haștag rezist ..
Bravo ,, dragi romanii ” ati fost fenomenali Ati aprins telefoanele …vai ce frumos Acum eu am guwernerul mieu ,parlamentul mieu Nu mai am nevoe de voi Plecati naibii de aici !
Catu ala i asa de tampit ca se autoparalizeaza.
Dai frate.
E roman e o potentiala mina de aur.
Da bou Citu atat tre sa zica.
Iti dau casa cazare, bilete, femei mancare alcool seminte de meci, portabil in masina 1kg. carnati si o nuca cocos aduse dumineca cu drona guvernamentala,prezervative ca la Sie si pasta de dinti Cristal ce-ti face dinti ca de cal, o legatura de patrunjel si un l de bors acrit intre picioare de Turcan, 30 de zile mare voucer turistic studentes cu o conditie.
15 ani consecutivi ramai in Romania daca pleci platesti nota de plata…
Sa vedeti apoi Valceaua Silicoanelor la noi…
Dreapta frate nu parkinson labarlnic.
Dau nu dau dau nu dau dau un pic sa vedem cum e.
Asa a legat Mihai Voievod de panant.
Voi nu puteți face diferenta intre studenti si rezistii marxisti
Niste milogi penibili si ratati de cind s-au nascut din alti ratati, produse ale societatii capitaliste devanita, intre timp, nazista !!!
La minca parazitilor !!!
Vai, vai ce durere/Sa vezi gratuitatea cum piere. Cu ce ma mai duc papa la mare?
Cu ce ma mai duc papa la mare
Hai spune acesta i sistem?
Ce vremuri erau cand aveam fiecare
Trei locuri tinute in tren
Plecam si lasam in urma murdar
Vagonul era ca un grjajd dupa noi
Dar noi ne luam si n aveam nici habar
Luam si nu dam nimic inapoi
Acum noi ne cerem pomana de turma
Ne cerem pomana data de prosti
Pentru prosti ca asta suntem pan’ la urma
O masa rezist de tampiti si anosti
Nu toti doar o parte din noi am pus botul
Si AM iesit cand IOHANNIS pe noi ne a prostit
Am apris lanternute cu Dide si Botul
,,Vai ce frumos dragi romani”a grait
Jocul lor a fost doar asa la deruta
Ati crezut ca le pasa si ca va iubesc
Ce plasa ati luat cu cantari de lauta
Acum v au lasat si minciuni nascocesc