AcasăSOCIALStrategia lui Arafat: bolnavii, trimiși cu oxigenul acasă

Strategia lui Arafat: bolnavii, trimiși cu oxigenul acasă

Arafat trimite aparate de oxigen la pacienți acasă

Ministerul Afacerilor Interne a cerut pentru structurile lui Arafat dotări stupefiante. Este vorba despre dispozitive de oxigen individuale, care vor fi instalate la domiciliul pacienților Covid pentru susținerea funcțiilor vitale. Măsura in extremis anunță faptul că unitățile medicale sunt depășite și că bolnavii urmează să fie tratați în propriile lor locuințe, pe principiul scapă cine poate.

E oficial bolnavii nu mai au loc în spitale

Soluțiile disperate la care au recurs șefii pandemiei arată că situația în acest moment este catastrofală. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, inițiat de MAI și Ministerul Sănătății, Guvernul va aloca bani din fondul de rezervă bugetară pentru achiziționarea unor dispozitive concentratoare de oxigen, individuale, care vor fi puse la dispoziția pacienților cu forme ușoare și medii ale bolii, inclusiv la domiciliul acestora, în vederea susținerii funcțiilor vitale. Mai mult, vor fi cumpărate și concentratoare de oxigen de mare capacitate destinate a fi folosite în interiorul spitalului, putând fi utilizate la concentrarea oxigenului din aerul atmosferic, nemaifiind necesară o sursă adițională de oxigen, potrivit proiectului de act normativ. ”Creșterea numărului de pacienți infectați se reflectă totodată în creșterea numărului de pacienți internați în secțiile ATI. De asemenea, rata mortalității a crescut semnificativ în ultimele două săptămâni.

Aspectele menționate au dus la transmiterea intracomunitară accelerată, și la apariția de noi focare de infecție cu Covid-19 răspândite pe întreg teritoriul țării. Unitățile sanitare publice sunt suprasolicitate, resursa umană este nevoită să facă față unui număr considerabil de cazuri, înregistrându-se un deficit inclusiv la nivelul dotării cu aparatură medicală la unitățile de primiri urgențe, secțiile de boli infecțioase, pneumoftiziologie, radiologie imagistică medicală, anestezie terapie intensivă. Această situație îngreunează acordarea asistenței medicale, atât a cazurilor care manifestă forme medii, cu risc de agravare, cât și a cazurilor severe care necesită intubare și ventilare”, susțin inițiatorii proiectului de ordonanță de urgență.

Achiziții de ventilatoare, episodul 2

După eșecul lamentabil al plății în avans pentru ventilatoare care nu au mai ajuns în țară, Guvernul anunță o nouă achiziție a unor astfel de aparate. Astfel, potrivit proiectului de act normativ, vor fi cumpărate ventilatoarele pentru ventilația non-invazivă și dispozitive de oxigenoterapie umidificată ce vor fi utilizate atât în Unitățile de Primiri Urgențe, secțiile de Anestezie Terapie Intensivă, cât și în celelalte secții ale spitalelor. Totodată, vor fi achiziționate și seringi cu ac, de unică folosință, care se vor utiliza în administrarea vaccinurilor, precum și teste rapide de determinare a antigenului SARS-COV-2 utile și necesare pentru depistarea imediată a virusului SARS-COV-2 în organism, personalul medical urmând astfel să stabilească, pe baza rezultatului testului, un diagnostic imediat pacienților. ”Astfel, suplimentarea Anexei la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 11/2020 cu noi produse medicale va duce la îmbunătățirea actului medical prin accesibilitatea pacienților la tratament adecvat, crescând astfel șansele de vindecare ale acestora”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență.

334,5 milioane din buget

Actul normativ prevede că, pentru finanțarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin hotărâre a Guvernului, credite de angajament și/sau credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. ”Pentru categoriile de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, propuse a fi introduse în anexa la OUG nr.11/2020, la pozițiile 18 – 26, se estimează un necesar de fonduri în sumă totală de 334.500 mii lei. Pentru o utilizare judicioasă a resurselor bugetare, este necesar ca alocarea acestora să se efectueze în funcție de finalizarea de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a procedurilor de achiziții, fapt pentru care Ministerul Afacerilor Interne va iniția, în mod etapizat, demersuri de suplimentare a bugetului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, înainte de încheierea contractelor subsecvente corespunzătoare”, se arată în proiectul de act normativ. Banii vor fi utilizați pentru cumpărarea a 1.500 de ventilatoare pentru ventilația non-invazivă, 1.000 de dispozitive de oxigenoterapie umidificată, cu flux crescut, 3.000 de dispozitive concentratoare de oxigen, individuale, 50 de concentratoare de oxigen de mare capacitate, 500 de analizoare portabile pentru gaze sangvine și electroliți, 500 de aspiratoare portabile și 3.000.000 de Teste rapide de determinare a antigenului SARS-COV 2. Totodată, se vor achiziționa 50 milioane de măști chirurgicale și 10 milioane de seringi de unică folosință.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.077 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger