AcasăSOCIALStigmatul pandemiei: pensionarea forțată

Stigmatul pandemiei: pensionarea forțată

„Nu așteptam cu nerăbdare pensionarea. Puteam să lucrez încă cinci ani”. Ca milioane de americani, Antonio Fernandez, în vârstă de 64 de ani, a fost forțat să părăsească piața muncii mai devreme decât se aștepta – noul stigmat al pandemiei în cea mai dezvoltată economie din lume.

În deceniul precedent crizei provocate de Covid, proporția persoanelor care lucrau la o vârstă avansată, după 70 sau chiar 75 de ani, a crescut constant.

Pentru cei mai mulți dintre ei, nu a fost o alegere, ci o necesitate: economiile și planul de pensionare au fost șterse în timpul crizei financiare din 2008 –  sau au dorit să păstreze o bună asigurare de sănătate, prețioasă într-o țară în care costurile medicale sunt exorbitante.

Pentru un număr mai mic, a fost o modalitate de a rămâne în formă fizică și mentală. Dar pandemia a schimbat situația.

Din primăvara anului 2020, milioane de oameni peste 65 de ani au fost forțați să se pensioneze. Numai în iunie, „cel puțin 1,7 milioane de lucrători mai în vârstă au păsărit locurile de muncă”, a declarat pentru AFP Teresa Ghilarducci, economist la New School for Social Research din New York.

Trei luni mai târziu, Antonio Fernandez, care locuiește în zona Houston din Texas, a fost demis de conducerea Chevron.

A părăsit grupul petrolier în octombrie cu un gust amar. „Am senzația că procesul de concediere a fost nedrept”, spune el, considerând că Chevron a luat ca principal criteriu „costurile salariilor în detrimentul experienței și productivității”.

“Împinși pe ușă afară”

Brenda Bates, 62 de ani, a trebuit să-și încheie prematur cariera de asistent medical într-un centru de reabilitare din Florida. Vroia să lucreze „cel puțin până la 65 de ani” pentru a beneficia de sistemul de asigurare de sănătate Medicare în care intră persoanele cu această vârstă.

Muncitorii seniori sunt un mod politicos de a spune “împinși pe ușă afară”, asigură Teresa Ghilarducci.

“Politicienii spun că acești oameni sunt reticenți să muncească din cauza Covidului sau că vor să aloce mai mult timp familiilor lor. Este fals, ei au fost privați de un salariul foarte bun și de toate beneficiile. Sistemul de economii la pensie se degradează în America și persoanele în vârstă se vor încadra în categoria săracilor”.

Jacob Kirkegaard, expert la Institutul Peterson pentru economie internațională, consideră că pensionările forțate „nu sunt vești bune pentru economia SUA, nici pe termen scurt, nici pe termen lung”, întrucât vor priva piața de angajați cu experiență.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
841 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger